Cal infestat cu trichineloză la un abator sucevean
• Amatorii de carne ieftină de ocazie îşi pot pune viaţa în pericol, zona estică a judeţului fiind cunoscută pentru sacrificările ilegale de cabaline
Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava atrage atenţia amatorilor de chilipiruri să nu se aprovizioneze cu carne ieftină de ocazie, de la vânzători din port-bagajul maşinilor, întrucât îşi pot risca viaţa. Aceasta după ce pe raza judeţului a fost descoperit un caz de infestare cu trichineloză la un cal sacrificat la un abator autorizat sucevean. Directorul executiv la DSVSA, dr. Petrea Dulgheru, informează că examenul efectuat pe o probă de la unitatea respectivă a ieşit pozitiv, lucru care a stârnit îngrijorare, întrucât peroanele care sacrifică ilegal şi comercializează carne de cabalină nu fac şi verificarea trichineloscopică. „Avem o problemă mai complicată la un cal cu trichineloză. Este un caz destul de grav, deoarece în judeţul Suceava, dar şi în alte părţi din România, se comercializează ilegal carne de cabalină. Tragem un semnal de alarmă, acum, în preajma Sărbătorilor, întrucât, în zona estică a judeţului, se poate ivi iarăşi un pericol. Fenomenul ne creează nelinişti, însă noi sperăm să putem gestiona în mod corespunzător această situaţie”, a declarat dr. Dulgheru. Anii trecuţi, lucrătorii DSVSA au urmărit samsari constituiţi în reţele, care se aprovizionau cu animale din Suceava sau din judeţele vecine, carnea tranşată fiind desfăcută direct, prin intermediari sau către unităţi de procesare. La acestea din urmă, carnea poate fi folosită, în amestec cu cea de bovină, la prepararea diverselor produse, precum pastă de mici, carne tocată, salam sau parizer. Din cauza sărăciei, mulţi dintre suceveni preferă carnea ieftină de cabalină, o serie dintre ei cumpărând cai în schimbul a doar câteva milioane de lei vechi, sacrificându-i la domiciliu şi consumându-i în familie. Tot zilele trecute, pe Fondul de vânătoare Botuş, aparţinând Direcţiei Silvice Suceava, a fost consemnat un caz de infestare cu trichinella spiralis la mistreţ, cadavrul animalului fiind ars la un incinerator autorizat.