Amputarea drepturilor mamelor: îmbătrânire dramatică a populaţie
• „Specialistul Boc nu are în vedere faptul că populaţia României a scăzut deja enorm de mult”, crede liderul PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei
Reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani face parte din seria deciziilor „criminale” de reducere a salariilor şi impozitare a pensiilor, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei. Liderul sucevean al formaţiunii diriguită la centru de Corneliu Vadim Tudor crede că la conducerea ţării se află o echipă de „ageamii”, altfel neputând fi explicat un demers care va avea ca rezultat îmbătrânirea accentuată a unei populaţii deja în dramatică scădere „Specialistul Boc şi clientela lui, se agaţă de orice lucru, dar nu are în vedere faptul că populaţia României a scăzut deja enorm de mult. În loc să ia măsuri de creştere a natalităţii, de stimulare a naşterilor şi creşterii copiilor, prin amputarea acestei indemnizaţii, Guvernul practică un nou genocid. Această tăiere se adaugă deja la reducerile cu 25% a salariilor, eliminarea sporurilor şi impozitarea pensiilor”, subliniază ex-senatorul PRM de Suceava. Dl. Acatrinei făgăduieşte că, o dată cu ajungerea la guvernare a PRM, acesta va găsi resurse şi va reda oamenilor toate drepturile luate, „Atunci când va veni la guvernare, Partidul România Mare va anula toate măsurile criminale luate de PD-L şi acoliţii acestuia din coaliţie. Vor fi redate drepturile oamenilor muncii, pensionarilor, mamelor şi copiilor şi vom găsi fonduri pentru toate acestea. Bani sunt şi în prezent, însă aceştia ajung doar pe mâna câtorva care se învârtesc în anturajul PD-L, precum şi la clientela politică care roieşte pe lângă actualul Guvern”, a conchis Gherghe Acatrinei, preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM.