Întârziere cu cel puţin 10 zile la repararea pilonului podului de peste Suceava
• Se anunţă vreme cu zăpadă şi temperaturi scăzute, însă primarul Lungu spune că se poate lucra şi la minus 10 grade Celsius
Deşi conducerea administraţiei locale anunţa, pentru zilele acestea, recuperarea pilonului şubred al podului de peste râul Suceava, lucrările efective de consolidare a acestuia din urmă abia stau să înceapă. La faţa locului au fost aşteptaţi reprezentaţii proiectantului IPTANA Bucureşti, care, împreună cu constructorul SCCF Group Colas tocmai s-au concentrat asupra soluţiei de aplicat. Edilul şef Ion Lungu crede că, în aceste circumstanţe, condiţiile meteorologice nu vor constitui o piedică în calea turnării betonului, cu excepţia situaţiei în care temperaturile atmosferice vor fi mai mici de minus 10 grade Celsius. „Cursul apei a fost deviat şi aşteptată era soluţia finală, astfel încât să ne apucăm cât mai rapid de treabă şi să turnăm acele chesoane pentru consolidarea pilonului afectat. Constructorii spun că nu este niciun fel de problemă, decât doar dacă temperaturile scad sub minus 10 grade Celsius. Aceasta pentru că betoanele se toarnă în pământ şi se poate lucra şi în condiţii de îngheţ. Sperăm că să fie aşa şi în perioada următoare, în vreo 10 zile, să finalizăm lucrările de la pilonul podului de peste râul Suceava”, explică şeful executivului municipal. Reamintim că unul dintre picioarele podului rutier de peste Suceava, din sensul de mers dinspre centrul urbei înspre Burdujeni, a fost grav afectat de viiturile din 2008 şi 2010. În momentul de faţă, autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone sunt orientate pe variante ocolitoare, adică pe străzile „Traian Vuia” şi „Gheorghe Doja”. A doua etapă a lucrărilor este prevăzută a demara în primăvară.