17 decembrie 2010

Drumuri şi parcări în noul cartier pentru tineri „Tătăraşi”
Consilierii locali suceveni şi-au dat girul asupra cheltuielilor pentru amenajarea drumurilor şi parcărilor în cartierul de locuinţe „Tătăraşi”, destinat tinerilor. Investiţia este de peste 12.639,614 mii de lei, lucrările vor dura 12 luni şi vor cuprinde, printre altele, amenajări de carosabil în suprafaţă de 21.600 de metri pătraţi şi de pietonal de 7200 de metri pătraţi. Pe Dealul Tătăraşi din municipiul Suceava, autorităţile locale au în plan dezvoltarea unui cartier de locuinţe pentru tineri. Astfel, potrivit Legii nr. 15/2003, doritorilor li s-a repartizat 142 de percele, pe acestea urmând a fi ridicate tot atâtea locuinţe în regim de înălţime parter plus etaj. La această dată, suprafaţa de 81.500 de hectare, situată în intravilanul urbei reşedinţă de judeţ, are exclusiv destinaţia de teren agricol. Planul urbanistic zonal şi Regulamentul local de urbanism au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 60 din aprilie anul acesta. De precizat este că, prin alocarea de suprafeţe, un cartier a luat deja fiinţă în zona periurbană a municipiului Suceava, respectiv pe dealul Mănăstirii Teodoreni, la ieşirea înspre Botoşani. În zonă, în scopul satisfacerii unui număr cât mai mare de cereri de construire de locuinţe proprietate privată, CL a validat trei terenuri disponibile la Legea nr.15/2003. Acestea au suprafaţa de 70.000 mp, 27.000 mp şi, respectiv, 10.000 mp. Până acum au fost aprobate şi se construiesc 170 de case, titulari primind în folosinţă gratuită câte 300 mp fiecare. Amatorii de teren au trebuit să dovedească faptul că au cel puţin 5000 de euro în conturi bancare şi că realizează venituri în măsură să le asigure resursele financiare pentru ridicarea casei.