Call center pentru mămici
• Un lucrător specializat al Agenţiei pentru Prestaţii Sociale oferă informaţii referitoare la acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului actualilor părinţi în concediu, precum şi celor care aşteaptă un bebeluş
Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Suceava a înfiinţat un call center pentru mămicile aflate în concediu de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi pentru femeile care urmează a aduce pe lume un bebeluş. „Având în vedere modificările legale referitoare la acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, am constituit un call center şi am desemnat o persoană de contact specializată care să furnizeze date şi informaţii la solicitările actualilor părinţi în concediu, precum şi la cele ale familiilor care aşteaptă un copil”, ne-a declarat directorul executiv Mirela Florea, adăugând că toţi ce interesaţi pot apela numărul de telefon 0371/ 06 39 99. Conform unei proaspete ordonanţe de urgenţă a Guvernului, pentru copiii născuţi până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, indemnizaţia este stabilită la nivelul de 75% din media veniturilor, dar nu mai puţin de 600 lei şi nici mai mult de 3.400 lei. În situaţia în care părintele optează pentru rămânerea în concediul de creştere a copilului până la data la care acesta împlineşte vârsta de 1 an, indemnizaţie lunară este în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 3.400 lei. Dacă se întoarce la activitatea profesională până la împlinirea, de către micuţ, a vârstei de 1 an, beneficiarul în cauză va avea parte şi de un stimulent de inserţie pe piaţa muncii de 500 de lei. Atunci când părintele nu revine la serviciu, el va putea opta pentru acordarea unui concediu fără plată pentru îngrijirea copilului cu vârsta între 1 an şi 2 ani. Într-o a doua variantă, adică atunci când mama sau tatăl, după caz, alege concediul pentru creşterea copilului până la data la care acesta împlineşte vârsta de 2 ani, părintele va primi o indemnizaţie lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni, care nu poate fi mai mică de 600 lei şi nici mai mare de 1.200 lei, caz în care stimulentul de inserţie nu se acordă. Pentru copilul cu handicap, părintele care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, va beneficia de concediul pentru creşterea copilului până la împlinirea de către minor a vârstei de 3 ani. Indemnizaţia aferentă se dă în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 lei, dar nici mai mare de 3.400 lei. Noile dispoziţii legale interzic angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în interiorul uni interval de 6 luni de la întoarcerea definitivă în unitate, a salariatei/salariatului care se află în concediu pentru creşterea copilului sau în cazul celor beneficiază de stimulentul de inserţie.