22 aprilie 2010


Ziua Pământului
Stare de indiferenţă faţă de calitatea mediului
Ziua Pământului 2010 poate fi un bun prilej de a promova politici climatice, energia eficientă, energia regenerabilă şi locuri de muncă ecologice, susţine directorul coordonator al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, Constantin Proboteanu. Oficialul sucevean a precizat că acest lucru nu se poate realiza decât prin efortul oamenilor, companiilor, instituţiilor publice şi administraţiilor locale, făcând un apel la implicarea tuturor acestora factori.
Ziua Pământului este un eveniment din calendarul ecologic, marcat anual pe 22 aprilie, începând din 1970. Întrucât Terra îşi schimbă clima cu o viteză peste cea normală, sloganul manifestărilor din 2010 este “Raliul climei”. Şeful APM spune că educaţia ecologică va produce schimbarea atitudinii faţă de mediul înconjurător, în judeţului Suceava fiind în derulare mai multe programe, proiecte şi acţiuni concrete de protecţie a mediului. „Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava se implică în activitatea de educaţie ecologică, prin organizarea de acţiuni educative, participarea la manifestări ale unităţilor şcolare, organizaţiilor neguvernamentale, dar şi prin campanii de informare şi conştientizare a populaţiei. Însă, tot mai vedem mormane de deşeuri aruncate pe unde nu trebuie, cât şi o stare de indiferenţă faţă de calitatea mediului. Protejarea spatiilor verzi, derularea de programe de reciclare, conservarea energiei, plantarea de arbori şi educaţia ecologică sunt doar câteva dintre activităţile în care putem fi implicaţi tot timpul anului”, relevă Constantin Proboteanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu