02 aprilie 2010


„Importanţa ecosistemelor forestiere pentru sănătatea mediului natural şi a populaţiei”
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a organizat masa rotundă cu tema „Importanţa ecosistemelor forestiere pentru sănătatea mediului natural şi a populaţiei”. Constantin Proboteanu, director coordonator al instituţiei informează că evenimentul are loc pe fondul seriei de acţiuni menite a marca „Luna pădurii”, stabilită pentru intervalul 15 martie-15 aprilie.
La manifestare au luat parte reprezentanţi ai eco-şcolilor „Dimitrie Păcurariu” Şcheia, „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni şi Colegiului tehnic „Petru Muşat”. Întâlnirea fost onorată de reprezentaţi ai Prefecturii, Facultăţii de silvicultură a Universităţii „Ştefan cel Mare”, Grupului ecologic de colaborare(GEC) „Bucovina”, şi Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu. Oficialii Direcţiei Silvice Suceava au prezentat informări asupra importanţei prezervării ecosistemelor forestiere din judeţ, precum şi ariilor protejate din administrarea primei instituţii din silvicultura suceveană. Elevii Şcolii cu clasele I-VIII din Mitocul Dragomirnei au venit cu rezultatele activităţii desfăşurate în calitate de „rangeri juniori” în cadrul sitului „Natura 2000-Făgetul Dragomirnei”, APM premindu-i pe aceştia cu „jurnalele micilor rangeri” şi cu diplome de participare. Pe de altă parte, doctorul biolog Sorin Trelea, din partea Academiei Române, a marcat Ziua Păsărilor, prezentate fiind imagini cu fauna specifică Deltei Dunării. Responsabilii APM au arătat, în baza statisticilor deţinute de această instituţie, care este situaţia deşeurilor lemnoase din judeţul Suceava, acestea fiind valorificate fie energetic, fie pentru producerea de plăci aglomerate. La masa rotundă a fost prezent şi unul dintre producătorii de brichete de rumeguş, agentul economic făcând cunoscute preocupările pentru valorificarea resturilor lemnoase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu