Peste 24 de miliarde de vechi pentru monitorizarea Sucevei cu camere video
Proiectul de creştere a siguranţei şi prevenirea criminalităţii din municipiul Suceava are o valoarea totală de 2,46 milioane lei.
Aşa rezultă din hotărârea aprobată ieri de membrii Consiliului Local, de la bugetul local urmând a fi alocate, în acest sens, 394.000 de lei. Documentaţia este depusă înspre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poluri urbane de creştere”, suma obţinută urmând a fi folosită pentru amenajarea unui centru de supraveghere şi achiziţionarea de echipamente video specifice. „Proiectul vizează creşterea gradului de siguranţă al locuitorilor şi urmăreşte să contribuie la sporirea atracţiei municipiului Suceava, atât pentru vizitatori, cât şi pentru potenţiali investitori”, declară primarul Ion Lungu. Dl. Lungu spune că pe raza urbei reşedinţă de judeţ vor fi montate 87 de camere video, acestea urmând a monitoriza zonele din preajma şcolilor, instituţiilor publice, pieţelor agro-alimentare, precum şi alte perimetre cu potenţial infracţional.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu