Ocrotire specială pentru stejarii seculari de la Cajvana şi Botoşana
· Acestea sunt localităţile de baştină al fostului preşedinte PSD al Consiliului Judeţean, Gavril Mîrza, şi respectiv, a celui în funcţii, liberal-democratul Gheorghe Flutur
Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare(ITRSV) va proceda la inventarierea şi evaluarea ariilor protejate şi rezervaţiilor naturale din judeţ. Demersul survine propunerii alesului judeţean social-democrat Mihai Grozavu, care remarcă faptul că, în ultima perioadă au apărut o serie de noi rezervaţii, precum cele de la Salcea şi Calafindeşti şi faţă de care administraţia judeţeană ar trebui să manifeste mai multă atenţie. Dl Grozavu semnalează, de asemenea, că 40 de hectare din Parcul naţional Călimani sunt în administrarea „Min Bucovina” Vatra Dornei, societate care are serioase probleme economice. Pe de altă parte, consilierul judeţean pune în vedere că rezervaţia „Ponoare” de la Bosanci este în pericol de a fi transformată în păşune comunală. „Consiliul Judeţean ar trebui manifeste o mai mare atenţie faţă de aceste perimetre, de aceea solicit o informare în acest sens de la executiv”, a spus Mihai Grozavu. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, susţine că, în acest context, au fost purtate discuţii cu inspectorii silvici teritoriali suceveni. „Se va face o evaluare şi o inventariere a tuturor acestor rezervaţii, însă avem şi arbori izolaţi, precum stejarii seculari de la Cajvana şi Botoşana”, reliefează dl Flutur. Potrivit unei situaţii a Agenţie pentru Protecţia Mediului, în Suceava există două parcuri naţionale(Rodna şi Călimani) şi 22 rezervaţii naturale, cu o suprafaţă totală de 4512,7 hectare, reprezentând cca. 0,53% din suprafaţa totală a judeţului. Dintre acestea, 8 sunt rezervaţii forestiere, 5 botanice, 5 rezervaţii geologice, 3 rezervaţii mixte şi o rezervaţie paleontologică. Acestea se caracterizează printr-o mare diversitate floristică, faunistică şi peisagistică, determinată de răspândirea geografică a acestora din zona alpină până în cea de şes.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu