15 aprilie 2010


Supra-impozitarea guvernamentală aduce unităţile turistice în faliment
Aurelia Badale, preşedintele Asociaţiei turistice „Vama”, critică măsurile de supra-impozitare impuse în turism de actualul Guvern. „În condiţiile crizei economice, în care activitatea turistică în zonă a scăzut în mod dramatic, indicele de ocupare a capacităţilor de cazare pe anul trecut fiind unul dureros de mic, de doar 8%, şi în contextul în care în acest an nu poate atinge sub nicio formă 15%, a veni cu măsuri de supra-impozitare, de înrobire pur şi simplu, înseamnă falimentarea sectorului turistic”, a reliefat, într-o conferinţă de presă, dna Badale. Aurelia Badale face referire la hoteluri, pensiunile turistice rurale şi alte facilităţi de cazare, inclusiv la cele din zona Vama, şi care, potrivit recentei formule de calcul, pentru o unitate de 4 margarete şi 10 camere, impozitul forfetar anual s-ar ridica la peste 15.000 de lei. Preşedintele Asociaţiei turistice „Vama”, administrator al unei pensiuni turistice de 4 margarete, realizată în urma accesării unei finanţări SAPARD, dată în folosinţă în 2007 şi a cărei destinaţie trebuie păstrată, conform contractului semnat, până în 2012, arată că deja achită un impozit pe clădire de circa 14.000 de lei, nou bir împovărând şi mai mult mica afacere pe care şi-a dezvoltat-o. „Am fost obligaţi să reducem în mod semnificativ preţurile, chiar şi cu mai mult de 50% faţă de anul trecut şi acum 2 ani. În ciuda eforturilor autorităţilor şi proiectelor şi , care au un oarecare impact, acestea nu sunt însă suficiente pentru a atrage un număr mare de turişti în zonă, pentru a creşte cifra de afaceri în pensiunile noastre şi a ne putea permite să alimentăm bugetele locale sau bugetul de stat”, subliniază dna Badale. Şefa Asociaţiei turistice amintite evidenţiază că, din lipsă de încasări, la ora actuală, în comuna Vama există numeroase pensiuni turistice care nu au reuşit să achite nici măcar 1 leu din impozitul pe clădire datorat pe trimestrul întâi, dna Badale punând în vedere că dublarea obligaţiilor fiscale va face onorarea obligaţiilor cu totul imposibilă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu