01 aprilie 2010


Judeţul Suceava vrea să ia caimacul noii sesiuni de proiecte de dezvoltare rurală
· În valoare de 1,6 miliarde de euro, acestea vizează înfiinţarea de ferme, dezvoltarea unităţilor turistice, modernizarea infrastructurii de drumuri şi instalarea tinerilor în mediul rural
De pe 1 aprilie sunt lansate 12 noi măsuri de dezvoltare rurală, anunţă preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, fost ministrul al Agriculturii. Dl Flutur a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că valoarea măsurilor din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală(PNDR) este de 1,6 miliarde de euro, proiectele putând fi depuse până la 1 iulie. Proiectele se adresează atât primăriilor, cât şi mediului privat, acestea vizând, printre altele, înfiinţarea de ferme, dezvoltarea unităţilor turistice, modernizarea infrastructurii de drumuri, instalarea tinerilor în mediul rural. În intenţia de accesare a unor fonduri cât mai consitente, Consiliul Judeţean Suceava este implicat cu Camera agricolă, lucrătorii structurii urmând a se implica în campanii de informare a potenţialilor beneficiari. „Specialiştii noştri vor organiza acţiuni de informare a populaţiei pe localităţi, în special a celei din mediul rural, astfel încât să fie depuse cât mai multe proiecte”, subliniază Gheorghe Flutur. Camera agricolă judeţeană a intrat funcţiune începând cu 1 februarie. Instituţia a luat fiinţă prin reorganizarea Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Suceava şi funcţionează ca structură cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean Suceava. Camera agricolă judeţeană are ca obiect de activitate coordonarea activităţii în domeniul consultanţei agricole. Camera agricolă judeţeană Suceava este condusă de un director şi un director adjunct, numărul total de posturi scăzând de la 32 la 30 faţă de statul de funcţii aprobat anterior. Şeful acesteia este Viorel Marinache, fost director al Oficiului Judeţean pentru Consultanţă Agricolă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu