Judeţul Suceava dă lovitura la proiectele pe dezvoltare turistică
· 14 proiecte autohtone au fost selectate şi au şansă la o co-finanţare însumată de 2,48 milioane euro
Sucevenii par a avea mână bună la proiectele de accesare de fonduri pentru dezvoltarea turismului. Cel puţin aşa lasă de înţeles Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(OJPDRP) Suceava, care anunţă că, după sesiunea din toamna lui 2009 pe Măsura 3.1.3, „Încurajarea activităţilor turistice”, judeţul Suceava se poate lăuda cu o rată ridicată de selectare a documentaţiei depuse. Directorul coordonator, Ovidiu Donţu, informează că doar 3 dosare au fost respinse ca fiind neeligibile, restul de 14 proiecte autohtone selectate având şansă la o co-finanţare însumată de 2,48 milioane euro. Dl. Donţu precizează că suma alocată în respective sesiune este de 68 de milioane de euro, sprijinul nerambursabil acordat fiind de maxim 200.000 de euro de fiecare proiect. Pentru a fi selectat în vederea finanţării, proiectul trebuia să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în ghidul solicitantului. Măsura 3.1.3 are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atracţiei spaţiului rural. Beneficiarii eligibili sunt micro-întreprinderile, dar şi persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici, dar care se vor angaja ca, până la data semnării contractului de finanţare, să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprindere. De asemenea, eligibile pot fi şi comunele, prin reprezentanţii lor legali şi asociaţiile de dezvoltare inter-comunitară, realizate doar între comune şi organizaţiile non-guvernamentale. De precizat, de asemenea, este faptul că nivelul avansului pe care beneficiarul îl poate cere a crescut de la 20% la 50%, acesta din urmă fiind obligat să nu înstrăineze sau să modifice proiectul pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu