Suceava, pe primul loc în topul solicitanţilor de sprijin financiar pe suprafaţă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava se poate lăuda cu prima poziţie în topul numărului de cereri adunate de la beneficiari în cadrul campaniei SAPS 2010 Potrivit directorului coordonator, Angela Coroleucă, la nivel naţional cele mai multe solicitări au fost înaintate în judeţele Suceava(23.656), Olt(17.059) şi Bihor(16.908). În schimb, Suceava nu se regăseşte între fruntaşe la mărimea totală a terenurilor, cele mai mari suprafeţe solicitate la plată regăsindu-se în judeţele Timiş(135.622 hectare), Arad (103.254 hectare) şi Călăraşi(94.714 hectare). Reamintim că APIA a lansat, pe 1 martie 2010, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă. Pentru a primi acest ajutor bănesc, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, până pe 17 mai, o singură cerere de plată. În cazul înaintării solicitărilor de plată după această dată, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează teren agricol în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. În cazul în care proprietarul şi-a dat pământul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, subvenţia pe suprafaţa respectivă va fi acordată operatorului care lucrează terenul. Eligibile la plată sunt exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. Totodată, solicitantul trebuie să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu pe toată suprafaţa fermei. Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală(FEADR) şi din bugetul de stat. În 2010, pentru plata unică pe suprafaţă România beneficiază de o alocaţie financiară de 729,8 milioane de euro, ceea ce reprezintă circa 81 de euro pe un hectar.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu