25 aprilie 2010


Naşteri mai puţine şi decese mai multe
· În februarie anul acesta, numărul decedaţilor l-a depăşit cu 97 de cazuri pe cel al nou-veniţilor pe lume
În judeţul Suceava, pe fondul creşterii numărului deceselor creşte, tot mai puţini copii vine pe lume. Aşa rezultă dintr-o informare a Direcţiei Judeţene de Statistică, potrivit căreia, în februarie 2010, numărul născuţilor vii a fost cu 42 mai mic faţă de aceeaşi lună a anului anterior. Sursa citată relevă că, în aceleaşi timp, la decese s-au înregistrat cu 23 de cazuri în plus comparativ faţă cu luna februarie 2009. Drept urmare, sporul natural, definit ca diferenţa dintre numărul decedaţilor şi cel al născuţilor vii, este în creştere şi defavorabil Sucevei. Astfel, în cea de a doua lună a lui 2010, sporul natural negativ de 97 persoane a fost mai mare comparativ cu nivelul, de asemenea negativ, consemnat în urmă cu un an, de 65 persoane.
Evoluţia natalităţii din judeţul Suceava este sub semnul întrebării, aceasta putând fi pusă şi pe trendul necorespunzător al nupţialităţii. Conform informării Direcţiei Judeţene de Statistică, numărul căsătoriilor încheiate în luna februarie 2010 a fost cu 90 mai mic decât în februarie 2009. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte divorţialitatea, se apare că, în perioada de criză pe care o traversăm, sucevenilor nu prea le mai dă mâna să trăiască despărţiţi. Aşa se face că, prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 7 divorţuri mai puţine, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu