Parteneriatul pentru „Drumul lui Iacob”, semnat pe 10 mai
· În cadrul proiectului, între 15 iulie şi 15 august turişti austrieci vor veni în pelerinaj la Cacica şi Putna
Pe 10 mai, în Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va fi parafată documentaţia aferentă proiectului „Pelerin în Bucovina-Drumul lui Iacob”. Anunţul este făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care arată că, din partea austriacă, proiectul va fi semnat de directorul general pentru turism din cadrul Ministerului Economiei şi Muncii al guvernului din Austria, Elisabeth Udolf-Strobl.
„Am avut o discuţie cu ambasadorul Austriei în capitală, Martin Eichtinger, în urma căreia a rezultat că dna Strobl va veni pe 1 mai la Bucureşti pentru a semna acest parteneriat între Austria şi România”, informează Gheorghe Flutur, adăugând că în intervalul 11-12 mai, Elisabeth Udolf-Strobl va face o vizită în Bucovina.
„Pelerin în Bucovina” se vrea o acţiune similară „Drumului lui Iacob Santiago”, traseu străbătut de pelerini pentru a ajunge la mormântul apostolului Iacob din Santiago de Compostela, Spania. Drumul medieval principal leagă regiunea Pirineilor cu locul de veci al apostolului, traversând oraşele Jaca, Pamplona, Estella, Burgos şi León. După modelul spaniol, „Drumul lui Iacob spre est” are ca ţintă pelerinii austrieci şi va urma ruta Austria-Slovacia-Ungaria-România(Petea-Satu Mare- Maramureş-Suceava). Pelerinajul va fi organizat în fiecare an, în intervalul 15 iulie-15 august, cu ocazia prăznuirii „Adormirii Maicii Domnului”. Ca destinaţii finale sunt „Basilica Minor” Cacica şi Mănăstirea Putna, ambele cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, la marea sărbătoare religioasă fiind aşteptaţi Cardinalul Austriei şi Patriarhul Daniel.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu