16 martie 2009


Tăierile ilegale din pădurile sucevene puse în sarcina morţilor
· Deseori, în sarcina aceluiaşi decedat sunt puse 4-5 procese verbale de constatare a infracţiunii, răposatul D.V., din Moldova Suliţa, fiind făcut responsabil pentru doborârea a 466 de arbori V

olumul de masă lemnoasă tăiat ilegal din pădurile sucevene a scăzut în mod semnificativ în anii 2007 şi 2008, se arată într-o informare a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare. Potrivit acesteia, dacă perioada ianuarie-august 2006 au fost doborâţi abuziv 20.852 de metri cubi de arbori, în intervalul similar a lui 2007 s-au tăiat doar 7.091 de metri cubi, iar în 2008-numai 1.553 de metri cubi. Scăderea ritmului tăierilor ilegale se datorează, în mare măsură, atât celor 912 de dosare penale întocmite de instanţele judecătoreşti ca urmare a proceselor verbale de constatare a infracţiunii sau sesizărilor penale întocmite de ITRSV, cât şi o mai bună asigurare a pazei pădurilor private. Însă, din păcate, cea mai mare parte a proceselor verbale de constatare a infracţiunilor silvice nu a fost încă rezolvată sau, acolo unde s-a întâmplat acest lucru, măsurile dispuse de organele judecătoreşti sunt foarte blânde, de natură să nu descurajeze tăierea ilegală a pădurilor de către proprietarii acestora. „Din soluţiile comunicate, constatăm că, în general, se aplică amenzi mici sau se dispune scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor, pe motiv că fapta nu prezintă pericol social, chiar şi în cazul volumelor mari tăiate ilegal”, se arată în informarea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare. Acelaşi material precizează că, în neaşteptat de multe cauze, instanţele au pus doborârile abuzive de peste 100 de metri cubi în seama unor bătrâni de 70-80 de ani sau care tocmai decedaseră pe durata desfăşurării cercetărilor penale. Deseori, în sarcina aceluiaşi decedat au fost puse 4-5 procese verbale de constatare a infracţiunii, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui numitul D.V., din Moldova Suliţa, care ar fi tăiat 43, 188, 115, 10, respectiv 110 arbori, totalizând peste 713 metri cubi de masă lemnoasă. De remarcat sunt şi speţele în care tăierea ar fi fost opera unei persoane care, la data faptei, era deja trecută în lumea drepţilor „Uneori, decesul presupusului făptuitor a intervenit chiar anterior cu câteva luni datei estimate de noi pentru tăierea arborilor”, se evidenţiază în materialul citat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu