În ciuda scăderii numărului lucrătorilor,
Accidentele de muncă din silvicultură şi exploatare forestieră se înmulţesc pe an ce trece
Începând de ieri, timp de 10 zile, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava desfăşoară prima etapă a campaniei de verificare a respectării prevederilor legale la instruirea lucrătorilor din exploatările forestiere. Potrivit conducerii instituţiei, din analiza dinamicii accidentelor de muncă mortale şi cu invaliditate înregistrate în ultimii 4 ani, reiese că în silvicultură şi exploatare forestieră numărul acestora continuă să se menţină la un nivel ridicat. Mai mult de atât, arată noul şef al ITM, Dorin Mihăilă, în ciuda scăderii numărului mediu scriptic al lucrătorilor din domeniu, numărul evenimentelor cu deces sau vătămări grave creşte de la an la altul. Potrivit dlui Mihăilă, obiectivul campaniei îl constituie, printre altele, conştientizarea angajatorilor pe linia instruirii corespunzătoare a angajaţilor; elaborarea unui instructaj în concordanţă cu condiţiile din parchetele în exploatare, precum şi pregătirea personalului cu atribuţii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. La finele acţiunii de control, Inspectoratul Teritorial de Muncă va organiza o şedinţă cu reprezentanţii unităţilor controlate, agenţilor economici care licitează masă lemnoasă, Direcţiei Silvice şi sindicatelor din sector, în cadrul căreia vor fi prezentate deficienţele depistate şi măsurile luate pentru diminuarea numărului de accidente.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu