01 martie 2009


Poliţia suceveană instrumentează primele dosare penale pentru taximetria pirat
· „Este vorba despre exercitarea unei profesiuni în lipsa autorizaţiei de rigoare”, spune comisarul şef Nicuşor Toderuţ, şeful IPJ

Pe transportatorii ilegali de persoane între localităţile judeţului îi aşteaptă zile grele. Avertismentul este lansat de către comisarul şef Nicuşor Toderuţ, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean, care a pus în vedere că, dacă până acum se aplicau doar sancţiuni contravenţionale, deja au fost întocmite şi dosare penale în acest sens. Comisarul şef precizează că identificate sunt prevederile legale care permit acest lucru, în curs de instrumentare fiind mai multe cauze. „În primă fază se aplicau doar amenzi, însă am găsit textul de lege prin care prestatorii de transport persoane intră sub incidenţa legii penale”, explică Nicuşor Toderuţ, menţionând că este vorba despre exercitarea unei profesiuni în lipsa autorizaţiei de rigoare. Şeful IPJ a precizat că, pe această linie, Poliţia nu poate să lucreze decât cu Autoritatea Rutieră Română şi Garda Financiară, împreună cu care desfăşoară acţiuni de stopare a fenomenului. Comisarul şef a dat ca exemplu ieşirea din Burdujeni înspre Botoşani, zonă în care piraţii taxi au dispărut în mare măsură. Nicuşor Toderuţ a făcut apel şi la societatea civilă, care ar putea să nu mai recurgă la serviciile taximetriei ilegală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu