Aeroportul „Ştefan cel Mare”, modernizat printr-un credit furnizor
Modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava ar putea fi făcută în baza unui credit furnizor. Anunţul este făcut de către preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, în urma unei întrevederi, de la Suceava, cu reprezentanţii unui concern german interesat. Este vorba despre cei de la Concefa, domnia sa precizând că nu s-a ajuns la o concluzie, având loc doar discuţii preliminarii. „Constructorul va lua un credit, pentru care va cere garanţie de la Consiliul Judeţean. Acesta va face lucrarea în rate după care executivul judeţean va achita în rate creditul contractat”, spune dl. Flutur, menţionând că soluţii similare au fost adoptate în cazul aeroportului de la Sibiu şi la centura ocolitoare de la Braşov. Şeful executivului judeţean precizează că împrumutul nu va fi garantat cu însuşi unitatea aero-portuară de la Salcea, pentru început fiind nevoie doar de emiterea unei scrisori de garanţie solicitată de unitatea bancară finanţatoare. Suma pentru modernizarea şi aducerea la standarde internaţionale a Aeroportului „Ştefan cel Mare” este apreciată la circa 71 milioane de euro, fonduri de care Consiliul Judeţean nu dispune şi pe care nu le poate asigura nici în perspectivă. Unitatea aero-portuară suceveană deserveşte, în principal, judeţele Suceava şi Botoşani, în ultimii 5 ani numărul pasagerilor crescând de aproape 10 ori. Astfel, dacă în 2004 prin aerogara suceveană au trecut 2489 de călători, anul trecut s-a ajuns la un total de peste 24.000 de clienţi. La capitolul modernizare infrastructură intră pista de aterizare, sistemul de balizaj luminos, aerogara şi blocul administrativ, dar şi dotarea cu utilaje specifice şi altele punctuale, corespunzătoare cerinţelor Uniunii Europene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu