Zeci de primării sucevene, ajunse în incapacitate de plată din cauza Proiectului „Utilităţi şi mediu”
· „Există riscul ca o parte din aceste primării să nu-şi mai poată desfăşura activitatea”, relevă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Daniel Cadariu
Mai multe primarii din judeţul Suceava riscă să intre în incapacitate de plată din cauza obligaţiilor financiare ce decurg din Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” în care sunt asociate cu Consiliul Judeţean. Aşa rezultă dintr-o informare a cărui autor este vicepreşedintele executivului judeţean, Daniel Constantin Cadariu, în care se precizează că acest lucru s-ar putea întâmpla din iulie 2006, când 55 de comunităţi locale, care beneficiază de componenta gaze naturale a proiectului, vor trebui să achite dobânzile la creditul cu garanţie guvernamentală contract de la Deutsche Bank London. Acestea se adaugă deja la cele 6 primării de municipii şi oraşe care au început achitarea obligaţiilor, suma datorată în total pentru primul semestru al anului în curs ridicându-se la 3,2 milioane euro. „Există riscul ca o parte din aceste primării să nu-şi mai poată desfăşura activitatea”, relevă Daniel Cadariu. Adjunctul şefului executivului judeţean arată că, în primul semestru al anului 2008, cele 6 administraţii locale care au investiţii pe componentă de termificare, au achitat, împreună, din cotele defalcate din impozitul pe venit, 2,9 milioane euro, dobânda aferentă semestrului al doilea al aceluiaşi an nefiind încă onorată. De precizat este faptul că, în octombrie 2010, expiră perioada de graţie a creditului, dată de la care cele 61 de unităţi administrativ-teritoriale vor avea de plătit, pe lângă dobânda anuală de 6,1 milioane de euro şi o rată totală de 4,3 milioane de euro pe an.
· Timpul trece, iar situaţia se agravează, arată şeful administraţiei judeţene
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, spune că a fost întocmit un grafic de criză, întrucât, pe măsură ce trece timpul, situaţia devine tot mai gravă. De menţionat este faptul că, în cadrul Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, pentru componenta de gaze s-a alocat suma de 27,3 milioane de euro, s-au executat 101,4 km de conducte din totalul de 232,7 km, suma fiind consumată fiind de 11,5 milioane euro. Lucrările sunt întrerupte, practic, de la sfârşitul lui 2006, iar scriptic de la finele lui 2007, dată la care a expirat contractul cu constructorul Petrom Service. Pentru deblocarea situaţiei s-au purtat negocieri la Ministerul Economiei, Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz, scopul fiind transferarea conductelor în domeniul public al statului şi executarea investiţiei din fondurile SN Transgaz. În vederea realizării acestui lucru, în prezent se lucrează la înregistrarea obiectivelor de investiţii finalizate în domeniul public al localităţilor din Proiect, aceasta fiind o condiţie absolut necesară pentru transferarea la stat. Întrucât se prevede că transferul conductelor de înaltă presiune se poate face doar cu titlul gratuit, în prezent se poartă discuţii cu Ministerul Finanţelor, în calitate de garant al creditului, astfel încât să se recupereze suma de 11,5 milioane de euro folosite la executarea celor 101 km de conductă. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, speră ca această situaţie să-şi găsească o soluţionare săptămâna viitoare, când la Suceava vor sosi ministrul Economiei, Adriean Videanu şi cel al Finanţelor, Gheorghe Pogea. În 2002, printr-o hotărâre de guvern, Consiliul Judeţean şi 61 de primării din judeţ au contractat un credit extern de 86,3 milioane de euro, garantat de Ministerul de Finanţe, acesta fiind destinat reabilitării sistemului de termoficare şi realizării conductelor de gaze naturale de înaltă presiune din mai multe localităţi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu