25 martie 2009


Cinci companii curtează Termica
Numărul firmelor interesate de privatizarea Termica a ajuns la cinci. Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, informează că un nou caiet de sarcini a fost cumpărat de compania bucureşteană Electrica Bio Heat, aceasta adăugându-se la alte patru firme achizitoare, respectiv Unicom Top Energy Bucureşti, Dori Iaşi, E-on România şi Global Internaţional Bucureşti. Ofertele pentru privatizarea producătorului, furnizorului şi distribuitorului de energie termică sucevean trebuie depuse până pe 2 aprilie, pe 10 aprilie urmând a avea loc licitaţia deschisă de tip olandez cu strigare. „Este un lucru pe care îl aşteptăm cu sufletul la gură, pentru că trebuie să ştim foarte clar care este strategia de termificare a municipiului Suceava pentru iarna 2010”, evidenţiază primarul Lungu, menţionând că aşteaptă ca din cei cinci cumpărători ai caietului de sarcini, un număr cât mai mare să participe şi la licitaţia de înstrăinare-achiziţionare a acţiunilor Termica. Viitorul proprietar al firmei de termoficare va trebui să scoată din buzunar 18,3 milioane de euro contravaloarea pachetului de acţiuni, aproximativ 12 milioane de euro datorii ale Termica la bănci, iar 35 de milioane de euro pentru investiţii de mediu. Trecerea Termica în sectorul privat va asigura alimentarea cu energie termică a 26.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termificare, vizată fiind o reducerii cu 30% a contravalorii facturii plătită de populaţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu