20 martie 2009


În 2009
Administraţia judeţeană mizează pe venituri şi cheltuieli de 320 de milioane de lei

Consiliul Judeţean Suceava porneşte la drum cu un buget de venituri-cheltuieli de 320,5 milioane de lei, acesta fiind aprobat în şedinţa ordinară de ieri a deliberativului. La surse de finanţare figurează sume defalcate din taxa pe valoare adăugată de 130,7 milioane de lei; repartizări din impozitul pe venit de 36 milioane lei, precum şi subvenţii pentru finanţarea proiectelor POR 2007–2013 de 33,7 milioane lei. Veniturile exclusive ale administraţiei judeţene, mai puţin cotele şi sumele defalcate de la centru, sunt estimate la 44 milioane lei. De cealaltă parte, una dintre principalele categorii de cheltuieli descentralizate este cea cu sistemul de protecţie a copilului şi a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, dimensionată la 111 milioane de euro. Necesarul pentru Programului „Laptele si Cornul” se ridică la 19 milioane de lei, finanţarea învăţământului special şi a Centrului de resurse şi asistenţă educaţională însumând 34 milioane lei. În bugetul propriu al judeţului s-au prevăzut 42 milioane lei pentru reparaţii şi întreţinere la drumuri judeţene, infrastructura rutieră fiind grav afectată de calamităţile naturale din 2008. Având în vedere promovarea documentaţiilor de accesare de fonduri europene prin instrumente de finanţare post-aderare, în buget s-a prins, în scopul co-finanţării, suma de 22,4 milioane lei. Administraţia judeţeană îşi propune să continue şirul acţiunilor de promovare a turismului înscriind, la capitolul bugetar “Turism”, suma de 1 milion de lei. Principalele programe ce se vor finanţa sunt ”Paştele în Bucovina”, „Drumul lui Iacob” şi „Crăciun în Bucovina”. De asemenea, fonduri de 300.000 lei vor lua calea premierii localităţilor câştigătoare ale concursului „Luna curăţeniei”. În bugetul propriu al judeţului Suceava, se distinge, la partea de cheltuieli, şi un fond de rezervă de 2 milioane de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu