12 martie 2009


Mâna de lucru de la sate, lăsată pe drumuri din cauza neaprobării bugetelor locale

Întârzierea aprobării bugetelor locale constituie o frână în calea angajării forţei de muncă, în special a celei din mediul rural. Mesajul a fost lansat ieri, de către directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în cadrul unei întâlniri a Consiliului Consultativ pe tema reinserţiei pe piaţa muncii. „Lipsa bugetelor locale reprezintă o piedică în activarea forţei de muncă, mai ales a celei din mediul rural. Mă refer la fondurile alocate pentru efectuarea de lucrări comunitare în cadrul primăriilor, care absorbeau un număr mare de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, greu sau chiar foarte greu de găsit la sate”, evidenţiază Constantin Şuvăr. Cuantumul lunar al subvenţiei acordată de stat, prin AJOFM, pentru finanţarea cheltuielilor cu forţa de muncă angajată pe durată determinată din rândul şomerilor, în perioada 1 aprilie – 31 octombrie, este de 70% din salariul de bază minim brut pe ţară. Astfel, autorităţile publice locale pot demara lucrări de interes comunitar cu subvenţionarea forţei de muncă în igienizare, ecologizare, salubrizarea izlazului comunal şi cursurilor de apă, precum şi lucrări edilitare la instituţii publice. „Aceste lucrări vin să ajute la rezolvarea problemelor existente în fiecare comunitate care se doreşte civilizată, oferindu-se un loc de muncă locuitorilor ameninţaţi de riscul marginalizării pe piaţa muncii” , a declarat directorul executiv Constantin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu