O cincime din bugetul executivului judeţean ia calea investiţiilor
O cincime din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Suceava va fi dedicată investiţiilor. Afirmaţia aparţine şefului executivului judeţean, Gheorghe Flutur, care a declarat ieri, într-o întâlnire cu mass media locale, că, astfel, se merge pe prevederea similară privind repartizarea cheltuielilor de la bugetul de stat. Domnia sa spune că o sumă importantă, de 42 de milioane de lei, va lua calea drumurilor judeţene, una aproape dublă în raport cu fondurile cu aceeaşi destinaţie din 2008. Alte 20 de milioane de lei vor fi orientate înspre co-finanţarea proiectelor europene, iar 2 milioane de lei se vor duce pe întocmirea documentaţiei pentru lucrările la alimentările cu apă şi canalizarea din mai multe localităţi urbane, în cadrul unui proiect de 110 milioane de euro finanţat prin Programul Operaţional Sectorial(POS). Preşedintele Flutur relevă că bugetul propriu al Consiliului Judeţean pe anul 2009 este de 320 de milioane de lei, 40% din acesta fiind destinat sistemului asistenţei sociale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu