05 martie 2009


Jumătate din fondurile din vistieria suceveană se duc pe învăţământ şi investiţii
Bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2009 al municipalităţii sucevene este supus dezbaterii publice, prima întâlnire fiind organizată cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari şi şefii centrelor bugetare din învăţământ. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, informează că bugetul local este fundamentat pe 392 milioane lei, un sfert din sumă urmând lua calea investiţiilor, iar alt sfert fiind orientat înspre cheltuielile din învăţământ. Totodată, bugetul prevede reduceri de 15% până la 20% la cheltuielile administrative, inclusiv la dotări. „Tăiate” în mod consistent vor fi cheltuielile cu consumabilele, furniturile şi utilităţile, astfel încât să fie făcute importante economii. Ocupantul fotoliului din Areni evidenţiază că încasările la puşculiţa comună sunt mai mici faţă de perioada similară a anului trecut, Ion Lungu menţionând că luat exemplul autorităţilor publice locale din ţările europene, şi că nu vrea să ajungă în situaţia unei lipse de lichidităţi. De la începutul anului, Primăria nu mai dă abonamente gratuite pentru pensionari, tichete de masă şi cadou la profesori şi nici prime de sărbători sau de concediu de odihnă la propriii salariaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu