10 martie 2009




Ministerul Mediului anunţă
Investiţii în cursurile de apă generatoare de inundaţii
Judeţul Suceava va beneficia de o importantă infuzie de fonduri pentru investiţii pe cursurile de apă din judeţ. Anunţul este făcut de şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, care a precizat că a primit asigurări în acest sens de la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Dl Flutur spune că banii vor veni atât de la bugetul de stat, cât şi din finanţări europene, aceştia urmând a lua calea regularizării albiilor râurilor şi pâraielor pe care se înregistrează frecvent revărsări de ape. „Am primit o scrisoare prin care ni se aduce la cunoştinţă că s-au aprobat o serie de lucrări de investiţii pe anul 2009, atât din fonduri de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene”, a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean. Dl Flutur a precizat că, în prima fază, este vorba despre amenajări în bazinul râului Moldova pe tronsonul Brăieşti-Băişeşti din comuna Cornu Luncii. În cazul acestuia din urmă, deja au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici, licitaţia pentru desemnarea constructorului fiind în curs de organizare. Pe listă figurează cu investiţii şi pâraiele Rîşca, Humor, Suha, Moldoviţa, Frumosu şi Deia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu