Opt
ani cu autorizaţii de construire eliberate în baza unei documentaţii expirate
·
Planul Urbanistic General a expirat încă din
2009, a fost scos la licitaţie în 2010,
iar după ce fost întocmit Agenţia pentru Protecţia Mediului refuză să-l
avizeze.
·
Aceasta deoarece suprafaţa medie de spaţiu
verde pe cap de locuitor este sub cea prevăzută de lege, preluarea Pacului
"Şipote" de la Direcţia Silvică urmând să asigure necesarul cu
pricina.
Municipiul Suceava nu are Plan Urbanistic General
actualizat, instrument în baza căruia sunt eliberate certificatele de urbanism
şi autorizaţiile de construire, acesta având termenul de valabilitate depăşit
de foarte mulţi ani. În luna noiembrie a anului 2009, Ion Lungu, primarul de
atunci, dar şi de acum al reşedinţei de judeţ, anunţa că documentaţia expira şi
că autorităţile locale s-au adresat Ministerului Lucrărilor Publice, care a
aprobat prelungirea PUG, prin Hotărârea a Consiliului Local, până la votarea şi
intrarea în vigoare a noului Plan. Licitaţia pentru realizarea acestuia din
urmă a fost lansată abia în 2010, în bugetul local fiind prinsă, cu destinaţie
amintită, o sumă de până la 2 milioane de lei. După 8 ani, edilul-şef sucevean
susţine că PUG nu va fi aprobat în deliberativul local decât după ce acesta va obţine
avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. "Cu
Planul Urbanistic General suntem în faza de avizare la Mediu. Aşa după cum se
ştie, avem înaintat la Parlament, la comisiile de specialitate, prin
parlamentarii PNL, deocamdată, să se
verifice proiectul pentru transferul a celor peste 150 de hectare de
pădure-parc de la Cetate şi de la Pădurea Zamca", subliniat
Lungu. Primăria Suceava a cerut
transferarea a 55,58 hectare de pădure din zona Parcului "Şipote",
precum şi a 105,72 hectare din Pădurea Zamca, în patrimoniul public şi
intravilanul municipiului, astfel încât reşedinţa de judeţ să atingă suprafaţa
medie de spaţiu verde pe cap de locuitor stabilită prin lege. Deoarece acest
din urmă indicator este sub cel prevăzut de reglementările în vigoare, adică de
mai puţin de 26 de metri pătraţi de fiecare sucevean, Agenţia pentru Protecţia
Mediului refuză să avizeze Planul Urbanistic General (PUG). "Prin
transferul în cauză avem două ţinte, să înfiinţăm o zonă de agrement, dar şi să
îndeplinim condiţiile din punct de vedere al avizării pe linie de mediu",
a explicat Ion Lungu. Suceava are prinse
în noul Plan Urbanistic General 334,67 de hectare de spaţiu verde, cu o medie
de 36 de metri pătraţi pe cap de locuitor, însă jumătate din această suprafaţă,
este în administrarea Direcţiei Silvice Suceava. Conform OUG nr. 114/2007,
media pe cap de locuitor trebuie să fie de 26 de metri pătraţi pe cap de
locuitor, dar, la această dată, municipiul poate face dovada a doar 17,84 de
metri pe cap de locuitor. Suceava îndeplinea, la un moment dat, condiţiile
impuse prin legislaţia în vigoare, însă Direcţia Silvică a scos importante
suprafeţe împădurite din intravilanul municipiului Suceava şi le-a trecut în categoria terenurilor extravilane. În
principal este vorba despre cele aferente Parcului „Şipote”, versantului Zamca,
Luncii Sucevei şi Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Suceava. În
urma insistenţelor autorităţilor administraţiei publice locale, Direcţia
Silvice Suceava a făcut cunoscut că 28,19 de hectare din zona Cetăţii de Scaun
a Sucevei au fost clasificate drept pădure special amenajată în scop recreativ,
respectiv în categoria „pădure-parc”. Potrivit primarului Ion Lungu, după
perfectarea transferului, în Parcul "Şipote " va fi amenajată o zonă
de agrement.