Cincizeci de suceveni bat
la uşile Primăriei pentru fi puşi în posesie în urma unor sentinţe favorabile
ale instanţelor
·
Suceava are un deficit de 261,13 de hectare, în
conformitate cu Legea nr.165/2013 privind finalizarea procesului de restituire,
iar promisul transfer de terenuri de la ADS întârzie.
·
Sucevenii nu mai cred în despăgubiri, renunţând la
acestea, pentru a primi, în natură, măcar jumătate din suprafaţa cuvenită.
·
"Omenii sunt disperaţi, unii dintre ei fiind în
vârstă şi spunând că vor muri şi nu vor mai apuca să-şi vadă pământul sau
despăgubirile", a declarat primarul Ion Lungu.
Situaţia este delicată în
municipiul Suceava, unde Primăria nu poate satisface solicitările de restituire
a terenurilor în baza legilor fondului funciar, a declarat, ieri, primarul Ion
Lungu. În primul rând, în urma unor
sentinţe civile ale instanţelor, de pus în posesie sunt 50 de foşti proprietari
sau de moştenitorii ai acestora, suprafaţa totală revendicată fiind de 25 de
hectare. Întrucât reşedinţa de judeţ nu
dispune de rezervele necesare, potrivit Legii nr. 165/2013 şi discuţiilor cu
prefectul Mirela Adomnicăi, în vederea restituirii aşteptate sunt transferuri
de la Agenţia Domeniului Statului sau de la Staţiunea de Cercetări şi
Dezvoltare Agricolă. Pe de altă parte, conform Instituţiei Prefectului, ADS
administrează suprafeţe agricole şi în zona Dorneşti, unde sucevenii ar putea
opta să primească terenurile la care au dreptul. "Aceste instituţii au
mari suprafeţe de teren la 50 de metri-100 de metri de oraş, iar noi nu putem
beneficia de ele. Doamna prefect spunea că ADS suprafeţe disponibile foarte
mari în zona Dorneşti, iar cetăţenii, în disperarea lor, le pot lua şi acolo,
în vederea valorificării, şi tot câştigă ceva", precizează edilul-şef
sucevean. Lungu spune că sucevenii îndreptăţiţi nu mai au răbdare să aştepte
despăgubirile promise prin intermediul Fondului "Proprietatea". Astfel,
unii dintre ei s-au prezentat la serviciul specializat al executivului pentru a
renunţa la dosarul de acordare a compensaţiilor şi a primi, în schimb, în
natură, măcar jumătate din suprafaţa cuvenită. La fel, cei mai vârstă se tem că,
în ritmul în care decurg procedurile, nu vor mai apuca să-şi vadă demersurile
materializate. "Omenii sunt disperaţi, unii dintre ei fiind în vârstă
şi spunând că vor muri şi nu vor mai apuca să-şi vadă pământul sau
despăgubirile. Suntem într-o situaţie imposibilă, atât timp cât Primăria
municipiului Suceava nu are niciun hectar de teren disponibil", a spus şeful municipalităţii, accentuând că instanţele
au dat hotărâri privind constituirea dreptului de proprietate, însă nu
stabilesc şi amplasamentul.
·
ADS are în judeţ 1.000 de hectare de terenuri agricole,
suprafaţă lucrată de firme din agricultura suceveană.
Ion Lungu susţine că, la această dată, lista
cu suprafeţele centralizate aprobate prin hotărâre de guvern sunt înaintate la
ADS, iar în măsura în care transferul va fi operat, cei în drept vor fi
anunţaţi în timp util. Suceava are nevoie de o suprafaţă de 261,13 de hectare,
în conformitate cu Legea nr.165/2013 privind finalizarea procesului de
restituire a terenurilor. Agenţia Domeniilor Statului administrează, în judeţul
Suceava, circa 1.000 de hectare de terenuri agricole, suprafaţă concesionată
operatorilor economici din agricultura suceveană. Potrivit Legii nr.165/2013
privind finalizarea procesului de restituire a terenurilor amintite,
Instituţiei Prefectului i-a revenit obligaţia întocmirii unui inventar al cărui
obiect l-au făcut inclusiv terenurile
aparţinând domeniului public al statului şi care erau administrate de
instituţii ale administraţiei publice centrale, respectiv de Agenţia Domeniilor
Statului, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, Agenţia Naţională
pentru Pescuit şi Acvacultură, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare şi Cercetare
Pomicolă, precum şi de alte asemenea structuri. În total, la Primăria Suceava
au făcut cereri circa 1.000 de îndreptăţiţi, revedicate fiind terenuri din
fosta zonă industrială Burdujeni, din Burdujeni-sat şi Iţcani,