Până la 1 iunie,
Primăria predă USV căminul
de la Colegiul alimentar
·
"Până cel târziu la iunie, vrem să predăm acel cămin
la Universitate", a subliniat primarul Ion Lungu.
Locatarii căminul de
locuinţe sociale deţinut de Primăria municipiului Suceava la Colegiul naţional
tehnic alimentar din reşedinţa de judeţ vor fi mutaţi într-un cămin similar al
Colegiului naţional tehnic "Petru Muşat", a anunţat primarul Ion Lungu
precizând că deja procedurile sunt în curs de derulare.
Între timp, s-a ivit un
impediment, respectiv faptul că internatul acestui din urmă colegiu, adică al fostului
Liceu industrial nr. 2, nu figurează în categoria spaţiilor de locuit. Imobilul
de la Colegiul naţional tehnic alimentar a fost solicitat de conducerea
Universităţii "Ştefan cel Mare", care vor să-l modernizeze şi să-l transforme în cămin pentru studenţi. "S-a
constatat că la Liceul industrial nr. 2
nu apare cu titlul de spaţiu locativ, ci cu titlul de altă destinaţie. Este o
problemă formală, dar, sigur, trebuie
legalizată, astfel încât să putem da repartiţie celor de la Liceul alimentar,
la Liceul nr. 2", a spus şeful municipalităţii. Problema fost
rezolvată în deliberativul local, prin votarea unei hotărâri destinaţiei
căminului cu pricina, şeful executivului precizând că transferul va fi operat
înainte de jumătatea anului. "Până cel târziu la iunie, vrem să predăm acel
cămin la Universitate", a subliniat primarul Ion Lungu.