14 aprilie 2017

Primăria a achitat prima tranşă, de 170.000 de lei, pentru bursele şcolare
·        Consiliul Local a aprobat acordarea din bugetul municipal a 884 de burse şcolare pentru învăţământul preuniversitar.

Primăria a disponibilizat banii necesari pentru achitarea burselor şcolare pentru lunile ianuarie, februarie şi martie,  a anunţat Ion Lungu,  primarul municipiului Suceava, precizând că este vorba despre 170.000 de lei din totalul de 450.000 de lei prevăzut în contul anului 2017. 
Pentru anul acesta, Consiliul Local a aprobat acordarea din buget a 884 de burse şcolare pentru învăţământul preuniversitar. Dintre acestea, 46 sunt pentru performanţă, 699 de merit, 17 de studiu, iar de ajutor 122 social. Potrivit primarului Ion Lungu, campionii la burse de merit sunt elevii Colegiului Naţional "Ştefan cel Mare", cu 92 de burse, urmaţi de cei ai Colegiului Naţional de Artă "Ciprian Porumbescu", cu 66 şi cei de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", cu 65. În municipiul Suceava, bursa de performanţă are valoarea de 100 de lei, iar de aceasta beneficiază elevii cu rezultate deosebite obţinute la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale. Bursele de merit se ridică la 80 de lei şi sunt orientate către elevii cu rezultate bune adjudecate după participarea la acelaşi gen de activităţi, însă ţinute la nivel judeţean. Bursele de studiu de 60 de lei pe lună se acordă elevilor care provin din familii cuvenituri mici, iar de bursele sociale, de aceeaşi valoare, beneficiază elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate(orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învaţă în altă localitate, situaţii materiale grele).