ITM Suceava comemorează
lucrătorii decedaţi
·
"Cu precădere, lucrătorii trebuie să adopte o
atitudine şi un comportament preventive", a subliniat inspectorul
şef Romeo Butnariu, precizând că manifestările includ şi un moment de
reculegere.
·
În fiecare an, din cauza accidentelor de muncă şi vătămărilor
profesionale în lume se înregistrează peste 2,3 milioane de decese.
În 2017, Ziua
internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă, marcată anual pe 28
aprilie, are ca tematică Optimizarea colectării şi utilizării datelor. Conform inspectorului
şef Romeo Butnariu, cu acest prilej Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava
organizează manifestări constând în mese rotunde, întâlniri cu angajatorii, dar
şi cu lucrătorii desemnaţi şi partenerii sociali din diferite domenii de
activitate. În acelaşi context, popularizat este ghidul ”Sănătatea şi
securitatea în muncă ne privesc pe toţi. Orientări practice pentru angajatori”.
În acelaşi cadru, vor fi susţinute prezentări cum ar fi: "de unde îşi
colectează Inspecţia Muncii datele?; la ce foloseşte Inspecţia
Muncii datele de SSM?; unde se găsesc date legate de SSM?; care date se cer la
nivel de companie?; ce spune legea?; cât timp se păstrează datele de SSM?; bunele
practici pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a sistemelor naţionale de
raportare şi de înregistrare; provocări pentru colectarea de date fiabile SSM
şi surse de date pentru optimizarea colectării şi utilizării datelor de SSM. Pe
28 aprilie mişcarea sindicală din lume comemorează inclusiv Ziua internaţională
a lucrătorilor decedaţi şi răniţi, estimându-se că, în fiecare an, din cauza
accidentelor de muncă şi vătămărilor profesionale în lume au loc peste 2,3
milioane de decese. "În această zi, odată cu comemorarea victimelor accidentelor de
muncă şi bolilor profesionale, dorim să atragem atenţia lucrătorilor şi
angajatorilor că trebuie să-şi schimbe mentalitatea în ceea ce priveşte
sănătatea şi securitatea lor în muncă. Cu precădere, lucrătorii trebuie să
adopte o atitudine şi un comportament preventive", a subliniat Romeo Butnariu,
precizând că manifestările vor include şi un moment de reculegere în memoria
victimele accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale.