Poliţiştii suceveni au întocmit 58 dosare
penale privind infracţiuni la Codul silvic
·
Cu
prilejul controalelor s-au stabilit 233 de sancţiuni contravenţionale, amenzile
date ridicându-se la 560.000 lei.
Pe linia prevenirii şi combaterii
criminalităţii în domeniul silvic, în trimestrul al treilea al anului 2016,
structurile Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Suceava, au organizat 154 acţiuni de control. Potrivit purtătorului de
cuvânt al IPJ, comisar şef Ionuţ Epureanu, controalele au avut loc în cooperare
cu instituţii abilitate, respectiv cu Garda Forestieră şi Direcţia Silvică,
cooptate fiind şi forţe de jandarmi. Astfel, în primele 9 luni ale anului,
efectuate au fost 702 de verificări, dintre care 51 în fondul forestier; 69 pe
linia provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului
lemnos; 577 în ceea ce priveşte legalitatea transportul de material lemnos, inclusiv
5 alte diverse acţiuni în domeniul silvic. Controlorii au descins la 133 de exploatări
forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe oboare, ocoale
silvice, iar oprite pentru verificări au fost 1.636 mijloace auto şi atelaje
hipo. Comisarul şef Ionuţ Epureanu arată că, în urma acţiunilor iniţiate în
sistem integrat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava pe linie de silvicultură,
au fost înregistrate 58 dosare penale privind infracţiuni la Codul silvic, dispusă
fiind confiscarea a 1.849 de metri cubi de material lemnos, în valoare de
404.600 lei. Pe de altă parte, cu
prilejul controalelor s-au stabilit 233 de sancţiuni contravenţionale la Legea
nr.171 din 2010, privind stabilirea şi sancţionarea delictelor silvice, amenzile
date ridicându-se la 560.000 lei.