Minor,
cu arsuri pe 80% din corp, transportat la Spitalul de Arşi din Bucureşti
Sâmbătă seară, în jurul orei 17:00, dispeceratul pompierilor militari
suceveni a fost anunțat, prin numărul unic de urgență 112, despre izbucnirea
unui incendiu la o locuință din satul Prelipca, orașul Salcea. La sosirea
salvatorilor, ardeau materialele combustibile din interiorul unei camere,
existând pericolul de propagare la întreaga locuință. Vecinii, împreună cu
lucrătorii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, au reușit să
localizeze flăcările şi să scoată din interiorul locuinţei un băiat în vârstă
de 10 ani, care a suferit arsuri pe aproape întreg corpul. Incendiul a
izbucnit, cel mai probabil, din cauza folosirii unui combustibil neadecvat
pentru aprinderea focului în soba cu acumulare de căldură. Mai precis, minorul a
folosit benzină pentru alimentarea sobei, ceea ce a condus la producerea
tragediei. Incendiul a fost lichidat la ora 18:20. Au ars obiecte de mobilier, materiale textile,
tâmplărie din PVC, tavanul camerei și alte bunuri, pe o suprafață de
aproximativ 15 metri pătrați. S-au degradat pereții din camera incendiată și
pereții holului. Medicii Serviciului de Ambulanță Județean i-au acordat primul
ajutor medical minorului, l-au stabilizat, după care l-au transportat la
Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean Suceava. Ulterior, băiatul,
care a suferit arsuri de gradele III și IV pe aproximativ 80% din corp, a fost
transportat la Spitalul de Arși din București. Din cauza condițiilor
meteorologice nefavorabile, care nu au permis transportul aerian al
pacientului, deplasarea către capitală s-a efectuat cu ambulanța SMURD de
Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Suceava.