Prefectul Harasim a repartizat paza secţiilor de votare
pe structurile Ministerului de Interne
Constantin Harasim, prefectul de Suceava, a emis ordinul
privind repartizarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne organizate la
nivelul judeţului, în vederea asigurării pazei la alegerile parlamentare din 11
decembrie. Este vorba servicii de pază care deservesc Biroul Electoral
Circumscripţie nr. 35 Suceava, precum şi secţiile de votare organizate, pentru
alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pe raza judeţului Suceava. Conform
reprezentantului Guvernului în teritoriu, în acest sens, Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean i s-a repartizat sediul Biroului Electoral de Circumscripție nr. 35
Suceava, situat în Palatul Administrativ Suceava, precum şi 103 secţii de
votare de pe întinderea întregului judeţ. Inspectoratului de Poliţie Judeţean îi
revin 266 secţii de votare, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni
asigură paza la 31 secţii de votare, iar personalul specializat al Serviciului
Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava este distribuit la 41 secţii de
votare. Nu în cele din urmă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
“Bucovina” al judeţului Suceava va menţine şi asigura ordinea şi siguranţa publică
în 114 secţii devotare. Prefectul Constantin Harasim a mai informat că, astăzi,
la sediul Ministerului Afacerilor Interne se va ţine o va videoconferinţă cu
prefecţii judeţelor, sub conducerea ministrului Afacerilor Interne, Ioan Dragoş
Tudorache preşedintele Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor
de organizare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2016. Alături
de prefectul Constantin Harasim şi subprefectul Ionuţ Creţuleac din partea
Instituţiei Prefectului judeţului Suceava vor participa membrii Comisiei
Tehnice Judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor
parlamentare din 11 decembrie.