Pe fondul atenţionărilor
meteorologice,
Prefectul Harasim reclamă
la CNAIR insuficienţa stocurilor de antiderapant
·
În judeţul Suceava se vor înregistra precipitaţii de
15-20 de litri pe metrul pătrat, ploile
urmând a se transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va bate puternic, cu
60-70 km pe oră.
·
Stocurile existente permit intervenţii pe durata a maxim
5 zile, în condiţii de ninsori abundente, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de
Urgenţă considerând că această cantitate este insuficientă,
Constantin
Harasim, prefectul judeţului Suceava, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean
pentru Situaţii de Urgenţă a înaintat,
ieri, către Compania Naţională de Administrare a
Infrastructurii Rutiere o solicitare
privind asigurarea de urgenţă a stocurilor de sare, nisip şi clorură de calciu
în bazele de aprovizionare a secţiilor de drumuri naţionale Suceava.
Harasim a luat decizia amintită „având în vedere faptul că CNAIR nu a finalizat
procedurile de achiziţie a materialului antiderapant necesar pentru sezonul de
iarnă 2016-2017”. Demersul a fost făcut după şedinţa de lucru a Grupului de
suport tehnic al CJSU, în cadrul întâlnirii purtându-se discuţii legate de
Planul de acţiuni pe timp de iarnă, în condiţiile în care, potrivit
atenţionărilor meteorologice periculoase, în judeţul Suceava se vor înregistra
precipitaţii de 15-20 de litri pe metrul
pătrat, ploile urmând a se transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va
bate puternic, cu 60-70 km pe oră. Totodată, analizate au fost raportul
preliminar al Comisiei constituite prin ordin al prefectului, pentru
verificarea stocurilor de material antiderapant existent în bazele de
aprovizionare ale Direcţiei Judeţene de Drumuri şi secţiilor de Drumuri
Naţionale Suceava şi Cîmpulung Moldovenesc, stadiul instalării parazăpezilor,
cât şi starea utilajelor de intervenţie existente la administratorii de
drumuri. „La momentul actual, stocurile existente în bazele de aprovizionare
permit intervenţii pe cei 572 km de drum naţional de pe raza judeţului Suceava
pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 zile, în condiţii de ninsori abundente.
Punctul de vedere al CJSU este că această cantitate este insuficientă, având în
vedere fenomenele meteorologice specifice zonei de deal şi munte a judeţului pe
timp de iarnă”, a declarat prefectul Constantin Harasim. Şedinţa Grupului
de suport tehnic al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc în
prezenţa prefectului Constantin Harasim, subprefectului Ionuţ Creţuleac şi preşedintelui
Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Pe lângă membrii grupului, participanţi au
fost şi operatorii economici care au încheiate contracte de deszăpezire şi
întreţinere pe timp de iarnă cu administratorii de drumuri naţionale şi judeţene.