Primarii şi consiliile
locale, date de Instituţia Prefectului pe mâna instanţei
·
În 44
de cazuri, atacate în contenciosul administrativ au fost 77 de hotărâri ale consiliile
locale şi 11 dispoziţii ale primarilor, printr-o singură acţiune solicitându-se revocarea mai multor acte
administrative.
În anul 2015, activitatea de
exercitare a controlului de legalitate şi contencios s-a realizat asupra a 38.763
de acte administrative emise sau adoptate în cele 114 unităţi administrativ-teritoriale
şi la Consiliul Judeţean Suceava, informează Instituţia Prefectului judeţului
Suceava. Dintre acestea, 5.637 sunt hotărâri ale consiliilor locale şi
Consiliul Judeţean, precum şi 33.126 de dispoziţii emise de către primari şi
şeful executivului judeţean. În consecinţă, apreciate ca fiind legale au fost,
direct sau ca urmare a clarificărilor ulterioare, 35.821 de acte, revocate de emitent fiind 346, în timp ce
altor 1.331 li s-au adus clarificări. În curs de reanalizare la emitent se află
1.177 de acte administrative, pentru 44 formulându-se acţiuni la instanţa de
contencios administrativ. Este vorba despre 77 de hotărâri adoptate de către
consiliile locale şi 11 dispoziţii ale primarilor, cu precizarea că au existat
cazuri în care printr-o singură acţiune s-a solicitat revocarea mai multor acte
administrative. „O
preocupare constantă în activitatea de verificare a legalităţii actelor
administrative adoptate sau emise de către autorităţile administraţiei publice
locale şi judeţene a reprezentat-o monitorizarea respectării legislaţiei naţionale
şi armonizarea acesteia cu legislaţia UE”, reliefează Constantin Harasim, prefectul de Suceava. În 2015,
instituţia Prefectului judeţului Suceava, în colaborare cu Consiliul Judeţean,
a iniţiat 17 proiecte de hotărâri de guvern şi 3 proiecte de ordonanţă de
urgenţă pe care le-au supus aprobării Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice. De
asemenea, întocmite au fost 3 proiecte de ordonanţă de urgenţă în vederea
modificării Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, cu privire la activitatea
aparatului propriu din cadrul Primăriei municipiului Rădăuți. Dintre acestea, li s-au dat curs la 5 proiecte de
hotărâri de guvern referitoare la atestarea domeniului public, cât şi celor 3
proiecte de ordonanţă de urgenţă.