Sucevenii se orientează
înspre lucrul cu ziua
·
Cei mai mulţi zilieri muncesc în silvicultura, agricultură,
„industria” spectacolelor, pomicultură
şi viticultură, după care urmează în ordine, activităţi de întreţinere şi
curăţenie, cele din zootehnie, piscicultură şi avicultură, manipulare de
mărfuri, vânătoare şi pescuit.
Creşte interesul agenţilor economici din judeţul Suceava pentru munca
zilierilor, rezultă dintr-o informare a Inspectoratului Teritorial de Muncă. Astfel,
pe întreaga durată a anului 2015, 56 de firme au solicitat de la instituţia
suceveană 75 de registre de evidenţă a lucrătorilor cu ziua. Angajate în acest
regim au fost 3.670 de persoane distincte, înregistrându-se, potrivit
inspectorul şef Romeo Butnariu, o creştere semnificativă faţă de anii anteriori,
inclusiv datorită a sporirii gradului de conformare la prevederile legale a
angajatorilor. Însă, deoarece aceeaşi lucrători au fost solicitaţi în mod
repetat de-a lungul anului, în registrul sucevean al zilierilor figurează un
total de 57.218 de „prestatori” sau de poziţii, aşa cum sunt făcute
înregistrările în evidenţa cu specific.
Drept urmare, cele mai atractive pentru
munca zilierilor sunt silvicultura cu 30.407 de poziţii; agricultura, cu 17.086;
spectacolele, cu 6.613 şi pomicultura şi viticultura, cu 2.555 de poziţii. Urmează
în ordinea, activităţi precum întreţinerea şi curăţenia, cele din zootehnie,
piscicultură şi avicultură, manipulare de mărfuri, vânătoare şi pescuit.
Conform legii,
domeniile în care se pot presta activităţi care au caracter ocazional sunt
agricultura; vânătoarea şi pescuitul; silvicultura; exploatările forestiere;
piscicultura şi acvacultura; pomicultura şi viticultura; apicultura; zootehnia;
spectacolele, producţiile cinematografice şi audiovizuale; publicitatea,
activităţile care au caracter cultural; manipulările de mărfuri, precum şi
activităţi de întreţinere şi curăţenie. Durata minimă de muncă este de cel
puţin o zi, adică de 8 ore de activitate, respectiv de 6 ore, în cazul
minorilor. Perioada maximă de prestare a muncii către acelaşi beneficiar este
de 90 de zile calendaristice, zile cumulate pe durata unui an. Vârsta minimă a
persoanelor care pot desfăşura activităţi cu caracter ocazional trebuie să fie
de minim 16 ani.