Mai puţini suceveni care
au lucrat în UE solicită pensie comunitară
·
În anul 2015, Casa Judeţeană de Pensii Suceava a
prelucrat numai 84 de dosare comunitare, comparativ cu 229 în 2014.
Persoanele care
îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care au lucrat în statele membre ale
Uniunii Europene, pot beneficia de pensie comunitară, informează Casa Judeţeană
de Pensii Suceava, precizând că este vorba despre beneficiarii prevăzuţi în
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Facilitatea a
devenit operaţională după ce, începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării
României la Uniunea Europeană, legislaţia comunitară în domeniul asigurărilor
sociale a devenit direct aplicabilă şi în ţara noastră, în relaţia cu celelalte
state membre ale UE. În acest sens, în anul 2015 Casa Judeţeană de Pensii
Suceava a prelucrat 84 de dosare comunitare. Din total, 33 de dosare au fost
soluţionate prin emiterea deciziei în situaţia în care casa teritorială de
pensii este instituţie în cauză, iar 51 de dosare au fost rezolvate prin
emiterea deciziei în situaţia în care casa teritorială de pensii este
instituţie de instrumentare. Numărul solicitanţilor de pensie europeană este în
scădere, în anul 2014, angajaţii CJP prelucrând 229 de documentaţii cu
specificul amintit, 53 fiind soluţionate
prin emiterea deciziei în postura în care casa teritorială de pensii este
instituţie în cauză, iar 176 dosare prin emiterea deciziei în calitatea CJP de instituţie
de instrumentare. Tot în anul 2015, la Casa Judeţeană Pensii Suceava au fost
solicitate 217 de confirmări a perioadelor de asigurare din România, cât şi 183
de confirmări a perioadelor de asigurare din străinătate .Şi în acest caz se
înregistrează o diminuare, pe durata anului anterior fiind cerute 387 de
confirmări a perioadelor de asigurare din România, DAR şi 233 de confirmări a
perioadelor de asigurare din străinătate.