·
Proiectul „CESAR” de completare a sprijinului UE în vederea
restructurării agriculturii a demarat în a doua jumătate a anului 2009, Moara fiind
selectată drept comună pilot ca urmare a complexităţii cadastrale şi a structurii
proprietarilor existenţi.
·
Pe raza unităţii administrativ-teritoriale se află terenuri
sub luciul de apă, un cartier rezidenţial al Sucevei, o parte din centura
ocolitoare a reşedinţei de judeţ, noul depozit de deşeuri ecologice, pe raza
comunei fiind prevăzută ridicarea Campusului
studenţesc al USV.
În comuna Moara, lucrările
de înregistrare sistematică în cadrul Programului CESAR se apropie de final, se
poate concluziona din Raportul privind activitatea în 2015 a Oficiului Judeţean
de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Suceava. Prestatorul este Topoexim
Bucureşti, în comuna suceveană-după soluţionarea contestaţiilor-programul
ajungând în etapa de corectare a erorilor constatate. În anul 2015, în
aplicaţia DesktopCadgen au fost încărcate 7.384 de fişiere, specialiştii OCPI
procedând la verificarea acestora, pentru rezolvarea aspectelor legate de cadastru.
În vara anului 2009, judeţul Suceava era sigurul din Moldova, dintre cele 11 la
nivel naţional care era inclus în demersurile de implementare a cadastrului
general, prin Proiectul „CESAR” de completare a sprijinului Uniunii Europene în
vederea restructurării agriculturii. Ca urmare a complexităţii cadastrale şi a structurii
proprietarilor existenţi, la acea dată comună pilot pentru aplicarea Programului
a fost selectată Moara, o unitate administrativ-teritorială de mărime medie, cu
un intravilan de 726 de hectare şi un extravilan 3.458 de hectare. Programul
naţional se baza pe finanţare dintr-un împrumut extern în valoare de 47,7
milioane de euro acordat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BIRD), în timp ce participarea financiară a Agenţiei Naţionale de
Cadastru şi Dezvoltare Imobiliară (ANCPI) era de 3,7 milioane de euro. O primă
componentă a proiectului prevedea identificarea tuturor imobilelor şi
proprietarilor, precum şi cea faptică, în teren, a suprafeţei fiecărui imobil. Finalitatea
în ceea ce priveşte partea de cadastru consta în înscrierea într-o carte
funciară electronică care să o înlocuiască pe cea existentă. Astfel, se va
constitui sistemului unic electronic de carte funciară, care va asigura transparenţă,
acces facil la informaţii, rapiditate şi securitate. Proiectul era prevăzut să
demareze efectiv pe 13 iulie 2009 şi să se desfăşoare pe durata a 3 luni.
Ulterior, rezultatele trebuiau făcute publice, proprietarii urmând a fi
informaţi asupra proprietăţilor şi confruntaţi cu actele deţinute de către
aceştia din urmă. Ultima etapă este deschiderea cărţii funciare în format
electronic. Pe teritoriul comunei există teren aflat sub luciul de apă şi
suprafeţe deţinute de Agenţia Domeniilor Statului, în preajma acesteia fiind
construit, după 1989, şi un cartier rezidenţial al Sucevei. De asemenea, prin
Moara trece centura ocolitoare a urbei reşedinţă de judeţ, la final fiind şi lucrările de amenajare a unuia dintre cele
două depozite de deşeuri ecologice ale judeţului Suceava. Pe raza unităţii
administrativ-teritoriale este prevăzută inclusiv ridicarea viitorului Campus
studenţesc al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.
Vasile Mocanu, directorul executiv al Oficiului Judeţean pentru Cadastru
şi Publicitate Imobiliară reliefează că, pa de altă parte, în comuna Mănăstirea
Humorului, predat a fost un sector test cuprinzând 217 imobile, în teren fiind
verificate 26 dintre acestea. Subcontractorul lucrărilor, Topoprest Piatra
Neamţ a efectuat, de asemenea, ridicări topografice pentru 1.474 de puncte de
detaliu ale imobilelor. În comuna Dărmăneşti, subcontractorul Helmert Bacău a predat
un sector de test cuprinzând 215 imobile, în teren specialiştii în cadastru şi
publicitate imobiliară verificând 25 de imobile. Întrucât în Moara demersurile
sunt la final, lucrările din Dărmăneşti, Mănăstirea Humorului şi Dorna
Candrenilor urmează a fi transferate în cadrul noului Program Naţional de Cadastru şi Carte
Funciară, finanţat din fonduri proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară (ANCPI), cât şi din fonduri europene. Acesta prevede
înregistrarea gratuită în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară,
lucrări sistematice urmând a demara şi în comunele Boroaia, Cornu Luncii,
Forăşti şi Preuteşti.