În
2015,
Creştere
cu o cincime a numărului de firme nou-înfiinţate în judeţul Suceava
·
Pe parcursul anului trecut, numărul insolvenţelor a căzut
cu 61,48%.
În perioada 1 ianurie-31 decembrie 2015, în judeţul Suceava au avut loc
2.398 de înmatriculări de firme, prezintă o statistică a Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului, potrivit căreia, în comparaţie cu anul precedent,
consemnat este un salt de 11,59%. În 2015, cele mai multe înregistrări,
respectiv 1.129, sunt cele ale societăţilor cu răspundere limitată (SRL), după
care urmează, în ordine descrescătoare, persoanele fizice autorizate (PFA), cu
696 de înregistrări şi întreprinderile individuale (II), cu 586 de
înregistrări. Înmatriculate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au
mai fost 51 de întreprinderi familiale (IF), 4 societăţi în comandită (SC),
precum şi câte o societate pe acţiuni (SA) şi o cooperativă agricolă (CA). În
ceea ce priveşte insolvenţa, pe parcursul anului trecut, au declanşat această
procedură judiciară 104 de agenţi economici suceveni, mai puţini cu 61,48% în
comparaţie cu 2014, când s-au declarat în insolvenţă 270 de firme. În schimb,
în 2015 a crescut cu 32,48% numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea,
respectiv de la 306 în 2014, la 406 în 2015. În anul anterior, în judeţul
Suceava s-au dizolvat 570 de operatori economici, raportat la 344, în 2014,
când în dizolvare au intrat cu 68,02% mai multe firme. Tot în anul 2015, la
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului
s-au făcut 1.796 de radieri de firme din judeţul Suceava, cu 6,84% în
plus comparativ cu 2014, când supuse radierii au fost 1.681 de firme.