Sacoşe cu mâncare,
ridicate cu taxiul de la Cantina săracilor
·
Alesul independent Adrian Arămescu cere un filtru mai
drastic la stabilirea beneficiarilor meselor ”sociale”, cât şi suspendarea
venitului minim garantat pentru asistaţii care nu îşi onorează obligaţiile
către buget.
·
„Pot să prezint un filmuleţ cu un BMW care pleacă cu
sacoşe pline de la cantină, în special sâmbătă şi duminica”, a reliefat
Adrian Arămescu, în plenul deliberativului local.
Beneficiarii Legii venitului
minim garantat din municipiul Suceava ar putea să nu-şi mai încaseze drepturile
decât dacă îşi onorează obligaţiile către bugetul local. Propunerea a fost
făcută de alesul municipal independent Adrian Arămescu, în prima şedinţă a
Consiliului Local din acest an, cea în care a fost aprobată şi proiecţia
bugetară pe 2016. „Propun ca asistaţii social care nu şi plătesc datoriile
către Primărie, inclusiv amenzile, să nu mai beneficieze de ajutor social”,
a avansat în plen consilierul
independent. Arămescu a cerut un filtru mai exigent inclusiv la aprobarea
listei cu sucevenii care iau masa la Cantina săracilor, afirmând că are dovezi
filmate potrivit cărora, sâmbăta şi duminica, unii dintre cei în cauză îşi
ridică produsele alimentare şi le transportă la domiciliu cu taxiul sau cu
propriile maşini de lux. Alesul independent consideră că aceasta este o slăbiciune
a sistemului, fiind nemulţumit că banii luaţi „cu forţa” de noul Cod fiscal,
atât de la firme, cât şi din buzunarul cetăţenilor, ajung la unii care nu îi
merită. „Vreau ca măcar banii pe care îi dau eu să nu ajungă la asistenţă
socială nemeritată. Avem o categorie de oameni care - o spun cu tot regretul -
mănâncă degeaba la Cantina socială. Am să prezint un filmuleţ cu un BMW care
pleacă cu sacoşe pline de la cantină, în special sâmbătă şi duminica”, a
reliefat Adrian Arămescu, membru al Consiliul Local Suceava, menţinând că banii
primiţi nejustificat de asistaţii social ar putea fi orientaţi către
reparaţiile şi investiţiile din şcoli.
·
În 2015, cu titlul de ajutor social s-au plătit 273.089
de lei, iar la Cantină, lunar, asigurate au fost 365 de porţii, costul mediu
anual pe beneficiar fiind de 5.594 de lei.