Distribuire pe orizontală
în blocurile sistemului centralizat de termoficare
·
Alături de încheierea de contracte cu fiecare consumator,
acţiunea va da posibilitatea debranşării doar a rău-platnicilor, şi nu a
întregii scări de bloc, la fel cum se întâmplă acum.
Societatea comercială
Thermonet Suceava analizează varianta introducerii distribuirii pe orizontală
şi contorizării individuale a consumatorilor casnici racordaţi la sistemul
centralizat de termoficare, a anunţat ieri, Raluca Roşca membru în Adunarea Generală
a Acţionarilor de la firma suceveană de transport, distribuire şi furnizare a
agentului termic. Reprezentatul AGA reliefat că se doreşte ca sistemul de
termoficare să fie unul corect, astfel încât fiecare să plătească doar pentru
ceea ce consumă. „Nu avem, în prezent, o soluţie bine pusă la punct, însă, imediat
ce o vom avea, o vom aduce la cunoştinţă”,
a declarat Raluca Roşca. Nicu Frunzaru, directorul tehnic al Thermonet a
precizat că, în ceea ce priveşte contorizarea individuală şi distribuirea pe
orizontală în condominiu, vizate sunt, pentru început, 32 de scări de bloc din
zone în care s-au făcut lucrări de modernizare a punctelor termice şi de
înlocuire a instalaţiilor de recirculare a apei.
După consultări cu
conducerile asociaţiilor de proprietari, din acestea vor fi selectate două
scări-pilot, la care lucrările respective vor fi făcute pe cheltuiala
Thermonet. „Urmează ca în cazul
celorlalte, în funcţie de costurile aferente, să vedem cum pot acestea fi
repartizate”, a evidenţiat directorul tehnic al Thermonet. Nicu Frunzaru mai
subliniat că 1.136 de contoare generale, de la subsolul blocurilor, care au
fost „mai puţin verificate metrologic”, vor fi înlocuite, începând, cel mai
probabil, cu anul acesta. Pe lângă
acestea din urmă, alte câteva sute de aparate de măsură a consumului vor fi supuse
verificărilor metrologice. Distribuirea pe orizontală în blocurile racordate la
sistemul centralizat de termoficare, alături de încheierea de contracte cu
fiecare consumator, va da posibilitatea debranşării individuale a
rău-platnicilor.