03 aprilie 2015

Cinci noi mici autobuze pentru traseele nerentabile din Suceava 

Primăria municipiului Suceava dotează societatea de Transport Public Local cu 5 minibuse, celor 10 maxi taxi ale firmei la care Consiliul Local este unic acţionar expirându-le termenul de utilizare, iar unele dintre ele fiind deja date la casare. „Vom achiziţiona 5 autobuze noi de capacitate mică, banii fiind prinşi în bugetul local pe anul 2015. TPL are în dotare 10 microbuze vechi, cumpărate încă din anul 2000 care, multe dintre ele, nu mai sunt funcţionale”, arată primarul Ion Lungu. Şeful administrativul municipal susţine că pentru noile mijloace de transport a fost estimată plata a 1 milion de lei, documentaţia pentru organizarea licitaţiei fiind înaintată la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), astfel încât să fie lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Noile maşini vor fi orientate înspre cartierele Iţcani şi Burdujeni-sat, în care autobuzele de capacitate mică acced mai uşor şi pot prelua incusiv călătorii din acele zone ale reşedinţei de judeţ.  „Sper ca în cea mai scurtă perioadă de timp să putem achiziţiona aceste mijloace de transport de capacitate mică. În primul rând, ele sunt necesare pe traseele nerentabile, şi este de datoria autorităţii publice să acopere respectivele rute”, a explicat edilul-şef Ion Lungu. Primăria Suceava nu renunţă nici la proiectul de constituire a unui parc electric de autobuze, acordul de implementare cu partea elveţiană urmând a fi semnată în perioadă următoare.