23 aprilie 2015

Noua societate a Primăriei,
Transagent nu poate participa la licitaţia pentru preluarea transportului energiei termice
·        Legislaţia interzice intrarea în competiţie a două firme ale autorităţilor locale, având aceleaşi obiect activitate şi, pe deasupra, noua societate nici nu este „licenţiată” în domeniul serviciilor comunale.     
Autorităţile locale din municipiul Suceava lucrează la documentaţia de obţinere a unei licenţe temporare în domeniul serviciilor de comunale pentru societatea comercială Transagent. Noua firmă a fost înfiinţată în vederea unei eventuale preluări a  serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic, însă acest lucru nu se poate întâmpla atât timp cât la prima etapă a licitaţie a participat deja Termica, societatea în insolvenţă a cărui unic acţionar este tot municipiul Suceava. Atât conducerea executivului, cât şi membrii Consiliului Local, aşteaptă termenul în instanţă, de pe 28 mai, în care producătorul de energie termică Bioenergy Suceava cere declanşarea procedurii de faliment a beneficiarului său, Termica. Astfel, numai dacă organele judecătoreşti s-ar pronunţa în acest sens, Transagent ar avea cale liberă pentru a se înscrie în etapa a doua a licitaţiei pentru delegarea pin concesionare a serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic. „La Termica este un proces pe rol, iar pe data de 28 aprilie se aşteaptă o hotărâre destul de importantă. Trebuie să vedem ce se va întâmpla până atunci, pentru că nu cred că Primăria va putea participa la licitaţie cu două societăţi, pentru că am intra într-un conflict de incompatibilitate, de legalitate. Ca primar, am decis să licenţiem Transagent, însă o hotărâre va luată de Consiliul Local”, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei. Transagent este o societate cu răspundere limitată, asociat unic şi un capital social subscris de 200 de lei. Iniţial, noua societate era prevăzută a fi una pe comercială pe acţiuni (SA), cu acţionar unic municipiul Suceava şi un capital social subscris de 90.000 de lei. Constituirea unei SRL a survenit riscului ca viitorii lichidatori ai Termica să conteste o doua societate cu acelaşi obiect de activitate, la care municipiul Suceava este unic acţionar. Pe de altă parte, atragerea unui al doilea acţionar al Transagent ar fi fost dificilă, în condiţiile în care o altă firmă a autorităţilor locale, ACET, este operator unic regional pentru servicii de alimentare cu apă, iar cea de a treia, societatea de Transport Public Local nu o duce tocmai bine din punct de vedere economico-financiar. Reamintim că prima etapă a licitaţiei de delegare a serviciului de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic, cea de pe 16 aprilie, la care au participat Thermonet Suceava şi Termica, a fost anulată, pe motiv că nu s-a întrunit numărul minim de 3 competitori. Următoare etapă competiţiei se va consuma, cel mai probabil,  la jumătatea lunii mai.