·
„Sper să vină cât mai mulţi agenţi economici la negociere, astfel încât,
începând cu 17 aprilie, când expiră contractul, să avem continuitate în
serviciul de salubritate menajeră”, a declarat edilul-şef Ion Lungu.
Primăria municipiului Suceava a trimis
către 14 potenţial operatori invitaţii de participare la negocierea directă
pentru atribuirea temporară a serviciului de salubritate menajeră. „În
primul rând, au fost invitaţi toţi cei care au participat la licitaţia pentru
delegarea serviciului de salubritate stradală”, a declarat Ion Lungu,
primul gospodar al urbei reşedinţă. Pe fondul expirării vechiului contract, pe
data de 17 aprilie, cât şi a întârzierii licitaţiei pentru delegarea
serviciului către un nou prestator, Consiliul Local aprobat declanşarea de
negocieri, fără publicarea unui anunţ de participare, în vederea atribuirii pe
o perioadă limitată a activităţii de salubritate menajeră din Suceava. Negocierea
efectivă se va încheia pe 15 aprilie, iar a doua zi deliberativul local se va
întruni în şedinţă extraordinară pentru validarea rezultatelor procedurii, astfel
încât deşeurile să nu rămână neridicate. „Deja s-au cerut clarificări, şi
sper să vină cât mai mulţi agenţi economici la negociere, astfel încât, începând
cu data de 17 aprilie, când expiră contractul, să avem continuitate în
serviciul de salubritate menajeră”, a declarat Ion Lungu, accentuând că, în
paralel se vor accelera organizarea şi desfăşurarea licitaţiei propriu zise de
desemnare, pentru o perioadă de 12 ani, a prestatorului titular pentru
ridicarea şi transportarea gunoiului menajer. De pe 18 aprilie, actualul
operator, Rosal Grup Bucureşti, operatorul din ultimii 8 ani nu se mai poate
ocupa de adunarea şi transportul în rampă a deşeurilor menajere. Aceasta
deoarece prevederile legale în vigoare stipulează că prelungirea contractului
de salubritate se poate face cu 6 luni înainte de expirarea acestuia, lucru care
nu s-a întâmplat. Autorităţile locale îşi justifică „delăsarea” prin aceea că
elaborarea studiului de fezabilitate şi caietului de sarcini pentru licitaţie
efectivă de delegare a necesitat un volum mare de muncă, mai ales că au trebuit
identificate cel 145 de amplasamente pentru amenajarea platformelor subterane
de deşeuri şi întocmite planurile de situaţii aferente.