Pompieri în cartierul Burdujeni
·
Înfiinţarea,
în aceeaşi zonă, a unui punct de lucru al Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-a
dovedit deosebit de eficientă.
În cadrul sediul Primăriei
din cartierul Burdujeni va funcţiona un punct de lucru al Inspectoratului
pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava. Solicitarea a venit
din partea conducerii ISU şi are în vederea intervenţia mai rapidă la
incendiile din cartier, dar şi din unităţile administrativ-teritoriale vecine. Şeful
administraţiei locale, Ion Lungu, spune că faţă de 1989, numărul
autovehiculelor din reşedinţa de judeţ a crescut de 3 ori, iar autospecialele
pompierilor răzbat cu greu în traficul aglomerat. „În urma discuţiilor, am
convenit să facem, în Burdujeni, un punct de lucru al Detaşamentului de
pompieri Suceava. Este o ideea binevenită, având în vedere faptul că,
indiferent ce îmbunătăţiri am vrea să facem noi în municipiu, în anumite
perioade din an aglomeraţia este foarte mare, iar când sunt incendii în acea
parte a oraşului sau a judeţului, intervenţiile pompierilor sunt îngreunate”,
a evidenţiat şeful executivului sucevean. Astfel, administraţia locală va pune
la dispoziţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” un birou
din cadrul Primăriei Burdujeni, va asigura utilităţile de alimentare cu apă,
canalizare şi cu energie electrică, precum şi spaţii de cazare pentru minim 5
persoane. O problemă o reprezintă
asigurarea „garării” în spaţii închise şi încălzite a autospecialei de lucru
pe bază de apă şi spumă. „Vom vedea dacă la Primărie sau la sediul
Poliţiei municipale din Burdujeni, care este tot al administraţiei locale, vom
găsi o soluţie de amenajare a unei hale pentru adăpostirea acestei
autospeciale”, a precizat primarul Ion Lungu, menţionând că, înfiinţarea,
în aceeaşi zonă, a unui punct de lucru al Serviciului Judeţean de Ambulanţă s-a
dovedit deosebit de eficientă.