De Înviere, 47 de mănăstiri şi biserici,
supravegheate de jandarmi
·
IJJ
recomandă participanţilor la diversele manifestări să evite implicarea în
conflicte de orice natură.
În noaptea de Înviere, 136 de jandarmi vor acţiona
pentru desfăşurarea în bune condiţii a slujbelor religioase organizate la 47 de
lăcaşuri de cult din judeţ, printre care mănăstirile Dragomirna, Bogdana,
Probota, Putna, Voroneţ, Suceviţa, Humor, Moldoviţa şi „Sfântul Ioan cel Nou”
din Suceava. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi anunţă că
activităţile lucrătorilor specilizaţi vor viza, în principal, prevenirea
încălcării normelor de convieţuire socială, monitorizarea şi descurajarea
grupurilor care tulbură ordinea şi liniştea publică, precum şi rezolvarea
situaţiilor care pot apărea cu ocazia desfăşurării diverselor manifestări.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava recomandă participanţilor la
manifestările religioase să acorde o atenţie sporită modului de asigurare a
bunurilor de valoare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. „În
cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea
unor astfel de acte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor
aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin
intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112”, se precizează
într-un comunicat al IJJ. Pe de altă parte, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean
Suceava evidenţiază că la sediul fiecărei structuri de jandarmi din judeţ vor
fi constituite echipe de intervenţie, acestea fiind pregătite să intervină „prompt
pentru luare a de măsuri legale”.