·
Preţul
de pornire la licitaţie este de 11 lei pe lună şi amplasament, licitaţi fiind
stâlpii de pe aproape 50 de străzi.
Primăria municipiului Suceava scoate la licitaţie
unele amplasamente pe stâlpii care fac parte din domeniul public. Serviciul de specialitate al executivului
sucevean a comandat un raport de evaluare, iar evaluatorul autorizat a stabilit
ca preţul de pornire la licitaţie să fie de 11 lei pe lună şi amplasament. În
vederea montării de mijloacele publicitare pe stâlpii care fac parte din
domeniul public al municipiului Suceava, emis a fost şi un certificat de
urbanism, în care sunt evidenţiate
condiţiile urbanistice care trebuie obligatoriu îndeplinite pentru plasarea
mijloacelor în cauză. Potrivit unui proiect de hotărâre care va ajunge pe masa
deliberativului local, stâlpii destinaţi montării de mijloace publicitare se
află pe aproape 50 de străzi din reşedinţa de judeţ, în zone cu locuinţe,
instituţii publice, cât şi în zone comerciale. Conform caietului de sarcini
privind organizarea licitaţie de închiriere, interzisă este amplasarea pe
stâlpi a mijloacelor publicitare care prin formă, conţinut, dimensiuni şi culori
pot fi confundate cu mijloacele de semnalizare rutieră sau care împiedică
vizibilitatea acestora din urmă. De asemenea, nu este permisă folosirea în scop
publicitar a stâlpilor situaţi în zonele de protecţie a monumentelor istorice,
pe o rază de 100 de metri, cu excepţia
indicatoarelor direcţionale turistice. Noua iniţiativă stabileşte şi sancţiuni,
aşa încât, pentru nerespectarea obligaţiilor stabilite prin contract şi caietul
de sarcini, părţile datorând penalităţi şi daune.