21 aprilie 2015

Federaţia Patronală a  IMM Suceava ar putea reclama ANAF la CEDO
·        Abuzurile din controalele fiscale creează premisele unor viitoare acţiuni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, avertizează reprezentanţii oamenilor de afaceri suceveni.  
Federaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava ia atitudine faţă de controalele efectuate în ultima perioadă, de către, inspectorii Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la agenţii economici suceveni. Astfel, într-o şedinţă a Comisiei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Suceava, întrunită la cererea FP a IMM, reprezentanţii agenţilor economici au prezentat problemele întâmpinate pe durata controalelor fiscale. Astfel, în principal, oamenii de faceri suceveni se declară nemulţumiţi de dubla măsura de amendare şi închidere a activităţii firmei, care „este o încălcare gravă a principiilor de drept, care stabilesc că pentru o singură faptă nu se poate aplica decât o singură sancţiune”. Criticată este, totodată, aplicarea valorii maxime a amenzii, indiferent de valoarea pagubei, considerându-se că „asemenea măsuri pot avea consecinţe imprevizibile”.
·        Legislaţia în domeniu este incoerentă contradictorie şi interpretabilă. 
 „Modul în care se realizează controalele este un abuz şi o încălcare a principiilor constituţionale şi de drept”, se arată într-un comunicat al  Federaţiei Patronale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, în care se avansează că legislaţia în domeniu este incoerentă contradictorie şi interpretabilă. Reprezentaţii IMM din judeţul Suceava cer ca angajaţii instituţiilor de control să răspundă personal pentru greşelile din activitatea desfăşurată, avertizând că „abuzurile din controalele fiscale creează premisele unor viitoare acţiuni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”. Pentru  a veni în sprijinul agenţilor economici, în cadrul şedinţei Comisie de Dialog Social, Liliana Agheorghicesei, preşedintele FP a IMM, a făcut propuneri de eliminarea a „practicilor exagerate asupra IMM”. Astfel, au fost formulate propuneri privind stabilirea de planuri de control care să se axeze, cu prioritate, pe combaterea marii evaziuni fiscale; continuarea procesului de simplificarea a procedurilor administrative şi fiscale, precum şi de reducere a cuantumului amenzilor pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii.  În urma discuţiilor, s-a convenit ca, pe data de 25 mai, Comisia de Dialog Social să se întrunească din nou, prilej cu care vor fi prezentate măsurile adoptate de către instituţiile competente.