Reguli stricte pentru
publicitatea locală suceveană
·
„Haosul din publicitate este cauzat de toate partidele
politice care au guvernat din anii 90 până acum”, precizează primarul Ion
Lungu.
Municipiul Suceava va avea un Regulamentul
local privind publicitatea, face cunoscut primarul Ion Lungu. Edilul şef este
de părere că de vină pentru haosul din publicitatea stradală din reşedinţa de
judeţ sunt toţi reprezentanţii partidelor politice care, din 1990 şi până în
prezent s-au aflat la cârma administraţiei locale şi care s-au folosit de
aceasta în campania electorală. Proiectul Regulamentului privind publicitatea
locală a fost adoptat în cadrul unui grup de lucru format din specialişti în
urbanism, reprezentanţii ai Direcţiei de Cultură Şi Patrimoniu, Inspecţiei în
Construcţii, inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai altor instituţii
abilitate, fiind supus dezbaterii publice. „Este bine că au fost aprobate
aceste norme privind reglementarea publicităţii. Toată lumea critică ceea ce
s-a întâmplat, însă haosul din publicitate este cauzat de toate partidele
politice care au guvernat din anii 90 până acum. Toţi ştiu să critice, însă
atunci când vine campania electorală, mai pun câte 3-4 panouri electorale,
indiferent cine este primarul sau care este Consiliul Local ”, a iterat
şeful executivului local. Prin Regulament
sunt instituite două zone. Prima este
una „cu publicitate restrânsă”, respectiva cea a monumentelor istorice
şi de arhitectură din centrul municipiului, inclusiv a Casei Culturii, cea de a
doua fiind o zonă de „publicitate
lărgită”. Noua reglementare conţine, de asemenea, reguli referitore la
amplasarea firmelor luminoase, panourilor publicitare fixe şi mobile,
mobilierului urban pentru publicitate, steagurilor publicitare, banerelor,
meşurilor, la publicitatea mobilă şi publicitatea fixă etc. „Sper să avem
un regulament de publicitatea foarte clar, care să nu mai dea maştere discuţii”,
a conchis primarul Sucevei, Ion Lungu.
Regulamentul local privind
publicitatea urmează a fi aprobat în şedinţa
ordinară a Consiliului Local din această lună.